De ce îi iubesc românii pe Arhanghelii Mihail şi Gavriil?

Biserica Ortodoxă cinsteşte pe 8 noiembrie soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, care sunt consideraţi „puterile cereşti fără de trup”, adică, îngeri.  În tradiţia biblică se spune că ei stau dinaintea tronului dumnezeiesc şi sunt purtători la cer ai rugăciunilor dreptcredincioşilor. La noi se mai numesc şi Sfinţii Voievozi. Românii ortodocşi care poartă numele de Gabriel, Mihai, Mihaela, Gabriela, Gavrilă, etc, sărbătoresc în această zi, alături de cei dragi.

 Mihail, căpetenia „oştirilor cereşti” l-a pedepsit pe satana

În Vechiul şi în Noul Testament, Mihail este căpetenia „oştirilor cereşti” care l-a pedepsit pe satana şi l-a izgonit din Cer atunci când acesta s-a ridicat împotriva Ziditorului. Numele Mihail înseamnă „cine este ca Dumnezeu”. Scriptura ne vorbeşte despre căderea lui Lucifer: „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă satana, diavolul cel ce înşela pe toată lumea, pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el”. Arhanghelul Mihail, de-a pururi lăudatul, păzind ca o slugă credincioasă, „credinţa către Stăpânul său, s-a arătat adevarată căpetenie peste cetele celor fără de trupuri”. Văzând cum a căzut vicleanul Lucifer, Mihail a zis: „Să luam aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi. Cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut.” Conform Scripturii, toți morții vor ieși din morminte la glasul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail. În tradiția populară, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decat Arhanghelul Gavriil. El poartă cheile Raiului, veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, și la picioarele lor, dacă vor mai trăi.

Gavriil a anunţa-o pe Sf. Fecioară că este însărcinată

 Pe Gavriil, tradiţia creştină ni-l prezintă ca pe adevăratul călăuzitor spre Calea cea Dreaptă şi vestitorul ceresc cel mai important al cuvântului lui Dumnezeu. El a fost cel care a anunţat-o pe Sfânta Fecioară că va deveni Maica Domnului. „Bucură-te cea care eşti plină de har! Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei…” Gavriil este numele îngerului tălmăcitor al vedeniei. El îi vesteşte lui Ioachim şi Anei că din ei se va naşte Doamna, Stăpâna noastră, Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

În Legea nouă, Gavriil descoperă preotului Zaharia, naşterea lui Ioan, Botezătorul Domnului. Gavriil anunţă Fecioarei din Nazaret naşterea de la Duhul Sfânt a Domnului Hristos, Mântuitorul lumii. Se spune că tot Arhangelul Gavriil a fost îngerul în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului şi a şezut deasupra ei, la ceasul Învierii Domnului. Şi el a fost acela care, cel dintâi, a dat Mironosiţelor vestea Învierii. Biserica lui Hristos a hotărât să-l prăznuiască împreună cu Arhanghelul Mihail şi să cheme ajutorul amândurora, rugându-i ca, prin mijlocirea şi rugăciunile lor, să aflăm izbăvire de rele. În limba ebraică, Gavriil înseamnă „bărbat-Dumnezeu”. Expresia sintetizează vestea că Dumnezeu Se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Istoricul Neagu Djuvara scrie în cartea sa „O scurtă istorie a românilor” că o țigancă este „răspunzătoare de introducerea la noi a acestei porecle iraniene, Rezvan, echivalentul Arhanghelului Gabriel” .

Pe vremuri, Arhanghelii erau cinstiți, pentru că ei erau „păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”. Arhanghelii sunt prezenți și la Judecata de Apoi. Ei sunt patroni ai casei, ard păcatele și purifică, prin post, conștiințele murdare. Îngerii sunt netrupești. La ei nu se poate vorbi de sex, ei nu se căsătoresc, nu se înmulțesc (Matei 22,30) și nici nu mor (Luca 20, 35-36). Își transmit unii altora propriile gânduri și hotărâri, fără să spună cuvinte. Totuși, pentru îndeplinirea slujbei lor, pot lua înfățișare omenească (II Reg 6,17), pot vorbi, pot apărea îmbrăcați cu haine și uneori au aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6).

 

Răzvan Mateescu

 

 

categories Lumina Credinței | comments Comentarii (0)

Sihastrul din Cristianul Mare

După o coamă împădurită din Cristianul Mare, la aproape 1800 de metri altitudine, îşi duce viaţa unul dintre ultimii sihaştri ai României. Aici, în pacea înaltă a munţilor, unde în iernile geroase respiraţia îţi îngheaţă şi cade pe zăpada imaculată, pustnicul vorbeşte cu Dumnezeu, rugându-se neîncetat pentru noi toţi.

Pentru a ajunge la călugărul Onufrie, ai de ales una din două căi: cea facilă, cu telecabina şi ce mai grea, cu pasul. Trebuie să cucereşti culmile, singur, să câştigi încrederea fiecarei pietre pe care calci pentru a avea bucuria întâlnirii cu sihastrul. Dar ca să simţi din plin sufletul muntelui şi să-l poţi atinge cu degetele, trebuie s-o iei pieptiş, printre brazi, pe cărăruia marcată. Din Poiana Braşov şi până la singuraticul Onufrie e de mers, nu glumă, şi pentru bucureşteanul cu palma dreaptă deformată de schimbătorul de viteză, va fi dificil.

Urci şi urci. Pustiu. Tăcere fioroasă, ţi se aude inima zvâcnind între urechi. Jos e mai cald, dar cum descoperi spinarea stâncilor îmbrăcate cu iarbă arsă de soarele verii, gerul îţi îngheaţă şi măselele din gură. Brazii, ca nişte domnişoare graţioase se ceartă cu vântul care le ridică fustele verzi. Nici ţipenie de om în jur. Doar ulii solitari scot ţipete lugubre deasupra, în aerul albăstrui. Chilia lui Onufrie e bine pitită printre copaci, nu e uşor de găsit. În sfârşit nimerim, după o rătăcire disperată de câteva ceasuri prin pădurea ca o orgă la care cântă frigul.

Un gard din lemn şi trei căţei desperecheaţi parcă, formaţi din “piese” diferite. Unul s-a trezit cu urechile celuilalt, mai mare decât el încât par de elefant şi cu botul confratelui, tip Pechinez nervos. Picioarele nu se potrivesc cu trupurile, dar ei ce să facă? Natura le-a lipit aiurea, glumind. “Ham! Ham. Ham!, latră furioşi, adică: “ce căutaţi prin pădurea noastră? Haaauuuu!”

La scurt timp, în faţă răsare o armată de găini, în frunte cu un cocoşel pitic şi negru în cerul gurii. Sunt gata să sară şi ei la bătaie. N-apucăm să înaintăm că, de după un brad viguros scoate capul şi un… măgar. Când ne vede zici l-a lovit cineva cu biciul de fier înroşit în foc. Bolovăneşte ochii ameninţători spre noi şi începe să “ihă”-ie sinistru de se cutremură pădurea. Cu toţii, şi găini şi câini şi măgarul, se opintesc, “apărând” intrarea. Într-un târziu apare din chilie şi călugărul Onufrie, zâmbind blând şi calmându-l pe măgarul impulsiv: “Hooo, Vasile! Că avem oaspeţi!” Vasile se uită urât. Scutură din căpăţâna mare şi începe să dea din buze, bosumflat. Se cuminţeşte, dar parcă tot ar vrea să muşte. Intrăm în bisericuţa călugărului care începe să ne povestească viaţa lui. Roman, nu poveste de adormit sugarii.

 Continuare… »

categories Calatoriile Artizanescului | comments Comentarii (0)

Ouă muncite

Am scris acest text, din adânc respect pentru munca meșterilor populari, a tuturor artizanilor români, dar în special pentru truda femeilor care încondeiază ouă.

Pentru cei care nu știu (sau se fac că nu știu!) cu câtă migală se „scrie” pe coaja de ou, vreau să-și imagineze o clipă că țin între degete chișița, că ei desenează punct cu punct, liniuță cu liniuță, că tot ei cufundă oul în trei-patru băi de culoare sau ceară caldă. Ce-ar ieși? Ar avea răbdare? Ar trage liniile drepte? Ar ști ce simbolizează desenele lor? Ar fi mulțumiți de rezultat?

Scriu toate acestea cu tristețe și revoltă. Există persoane care n-au nici cea mai vagă idee cum se fac aceste minunății populare, care iau munca meșterilor în râs, în bătaie de joc, care susțin (fără nicio dovadă) că ouăle încondeiate sunt…niște falsuri ordinare, că ouăle ar fi din plastic și cu abțibilduri.

Din nefericire, am avut ghinionul să cunosc un astfel de element, pe care nu l-am putut convinge, pentru nimic în lume, că ouăle împistrite sunt reale și că pentru ele cineva a muncit cu pasiune. „Nu se poate, domnule, atâta precizie, astea sunt abțibilduri, nu mă păcăliți pe mine, uite, le dau jos cu unghia!” Nici când i-am arătat un ou spart, n-a vrut să creadă…

Încondeierea cu ceară a ouălor de Paști este o datină străveche, cu rădăcini slave. Tehnica este răspândită și în ziua de azi în România, Ucraina, Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Serbia, dar și în anumite regiuni ale Germaniei. Cele mai valoroase ouă încondeiate din țara noastră se fac în Transilvania (Harghita), în Maramureș, în Oltenia (Oboga-Olt), în Bucovina (Vatra Moldoviței, Vatra Dornei, Vicov și Voitinel) și în Moldova (Neamț, Suceava, Vrancea).

 Continuare… »

categories Oameni | comments Comentarii (0)

Părintele Arsenie Boca este al tuturor românilor

Arsenie Boca. Un nume. Un părinte. Unii spun că un sfânt. Mulţi vor râde ironic şi vor aminti de afişele prezente peste tot sau de paginile de Facebook asociate lui care, de fapt, nu au nimic în comun cu acest om.

Pentru că, da, înainte de a toate, a fost un om. Cred că doar asta îl ajută, acum, să ne înţeleagă. Să ne ierte că refuzăm să îl cunoaştem direct, lăsând la o parte prejudecăţi şi detalii de marketing. Ştiu ce spun oamenii despre pelerinajul la Prislop, acolo unde se află mormântul Părintelui Arsenie Boca. Am şi eu prieteni buni care nu cred că un astfel de drum e mai important decât o rugăciune pe care o faci seara, înainte de a adormi. Nu spun că ar fi mai important, însă pe considerentul ăsta, nici nu s-au aventurat vreodată până acolo.

Şi e păcat. Spun asta după un pelerinaj de trei zile care a inclus şi Prislopul. Nici nu ştiu cum am ajuns să plec. Nu mi-am planificat, nu m-am rugat pentru asta (se spune că trebuie să fii pregătit pentru a ajunge acolo), nu am făcut nimic special. Într-o zi am văzut un anunţ, am sunat şi peste 4 zile eram în autocar.

 Continuare… »

categories Lumina Credinței | comments Comentarii (0)

Minunile din Dealul Martisorului

Peste drum de locul unde altădată trona mănăstirea Văcărești, răsare un vechi cartier bucureștean ce mai păstrează încă parfumul vremurilor de altădată: Dealul Mărțișorului. Numele i se trage de la marele poet Tudor Arghezi. Zona este străjuită de Biserica Sfântul Gheorghe, unde a slujit legendarul părinte Tătărâm, cel despre care localnicii mai bătrân și nu numai, își amintesc că era în stare să facă minuni.

Un cartier înflorit botezat de Tudor Arghezi  Continuare… »

categories Lumina Credinței, Oameni | comments Comentarii (0)