Între 1 şi 9 martie, în tradiția populară, se sărbătoresc „Zilele babelor”. Legenda spune că bătrâna purta douăsprezece sau nouă cojoace, pe care a început să şi le scoată, unul după altul, la începutul lunii martie, pentru că au fost zile însorite. Baba Dochia a avut trei momente speciale: 1 martie: timpul dedicat însămânţării de primăvară, 2 martie: ziua muncii de vară; 3 martie: reprezentând secerişul de toamnă.

În funcţie de evoluția vremii în aceste trei zile, putem şti cum va fi timpul în cele trei anotimpuri amintite.  În primele nouă zile din martie, ne alegem „o babă”, o zi. Se spune că dacă ziua aceea este însorită, aceasta înseamnă ca eşti binecuvântat cu un suflet pur şi blând şi totul îţi va merge bine întreg anul. Dacă vremea este friguroasă şi geroasă, cu vânt şi cu un cer înnorat, atunci persoana va fi la rândul ei cu inima rece, rea şi îngheţată.

Există o altă parte a acestei legende legată și de mărţişor, legendă care ne spune că Baba Dochia obişnuia să cutreiere peste dealuri şi văi împreună cu turma sa de oi. Ea torcea lână și, la venirea primăverii, i-a venit ideea să găurească un bănuț trecând prin el o bucată de lână. Așa s-a născut mărțișorul.  

Astăzi există albinuțe, pisicuțe, flori, câini, elefanţi, fluturi, semne zodiacale, inimioare, chei, personaje de basm, etc, o lume creată special pentru a simboliza venirea primăverii, alături de  bucheţele de violete, ghiocei, zambile.

O altă sărbătoare care ne bucură primăvara, sunt Moșii. În număr de nouă, ei sunt buni, blânzi, și, conform tradiției, ei alungă zilele de Babe și aduc vremea bună. Prima zi a Moșilor se suprapune cu ultima zi a Babelor și anume, ziua de 9 martie, o zi în care se prăznuiește și sărbătoarea creștin ortodoxă a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia. Așa că, prima zi a Moșilor aduce cu ea o sumedenie de tradiții și obiceiuri, în funcție de diferitele regiuni ale țării. Cel mai întâlnit obicei este acela de a bate pământul cu bâte și maiuri, pentru a alunga gerul și a scoate căldura. Cine face acest lucru, trebuie să știe anumite descântece învățate de la străbuni. 

Mamele de oieri fac o turtă de porumb sau de grâu, pentru ca turmele să fie protejate și ferite de primejdii. Prin unele regiuni ale țării, gospodinele de la sate nu iau ouăle de prin cuibare, pentru că există o superstiție care spune că acestea trebuie lăsate acolo, pentru a fi spor la ouă și la pui tot anul ce vine.

Un alt mit spune că în prima zi a moșilor nu trebuie aruncat gunoiul din casă, pentru a nu se înmulți lupii. În unele zone din Oltenia există obiceiul ca, în dimineața zilei de 9 martie, să se afume casa și pe cei care locuiesc în ea, deoarece așa vor fi feriți tot anul de animale și lighioane sălbatice.

Tradiția populară ne mai învață că așa cum va fi vremea în 9 martie, așa va fi timp de 40 de zile, iar dacă în prima zi a Moșilor va fi frig, atunci e semn că iarna va dura până la Sfântul Gheorghe.

Artizanescu.ro

Reportaje | Comentarii (0)

„Sunt condamnată la 12 ani închisoare. Procesul a durat 6 zile. Ancheta – 5 ani. Deci, am executat până azi, 5 ani de închisoare. Singură. Într-o celulă de 5 mp 1.827 de zile. Singură 43.848 de ore. Într-o celulă unde fiecare oră are, inexorabil, 60 de minute, fiecare minut, 60 de secunde. Una, două, trei, patru, cinci secunde, şase, şapte, opt, nouă, zece secunde, o mie de secunde, o sută de mii de secunde. Am trăit singură, în celulă, 157.852.800 de secunde de singurătate şi de frică. E un lucru care nu se spune, se urlă! Mă condamnă să mai trăiesc încă 220.838.400 de secunde. Să mai trăiesc atâtea secunde sau să mor din atâtea secunde.”

Lena Constante (1909 – 2005) etnoloagă și artistă plastică, distinsă cu premii importante la marile expoziţii universale din Europa și America, membră echipei conduse de ilustrul sociolog Dimitrie Gusti și de etno-muzicologul Constantin Brăiloiu și co-fondatoare a Teatrului Țăndărică, primul teatru de animație și păpuși din România.

Prietenă cu Elena, soția liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu, Constante a făcut parte din lotul Pătrășcanu, cel mai lung proces politic din perioada comunistă. Arestată în 1948, anchetată vreme de 5 ani și condamnată la 12 ani de închisoare, a fost eliberată după expirarea pedepsei, în 1961. Din cei aproape 13 ani de închisoare, mai bine de 8 i-a petrecut în izolare.

Reabilitată în 1968 alături de alți membri ai lotului Pătrășcanu printre care și soțul ei, etnomusicologul Harry Brauner, Constante nu primește permisiunea de a se angaja la Institutul Sociologic la care lucrase în tinerețe și nici de a expune, deşi era membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Colecţionează timp de peste zece ani cămăşi uzate pe care cu multă artă le-a transformat în tapiserii. Cu aceste lucrări a participat în perioada 1973-2005 la expoziţii în ţară şi în străinătate. Lucrările de artizanat astfel realizate au ridicat suspiciunea autorităților comuniste care în 1974 i-au intentat un proces de intenţie pentru distrugere de patrimoniu. A fost achitată și a continuat să lucreze tapiserii-colaj până în ultima ei clipă de viaţă din necesitate, pensia pe care o primea fiindu-i insuficientă.

În închisoare „compune”, păstrând-o în memorie, o piesă de teatru în versuri, prezentată la Radio România Tineret abia după patru decenii: Zâmbete în floare, 1992. Îi apar târziu câteva lucrări literare pentru copii cu ilustrații realizate de ea, pe muzică de Harry Brauner, soțul ei.

Devine cunoscută după Revoluția din 1989 în lumea occidentală prin două cărți care descriu experiența avută în închisorile comuniste. Literatura concentraționară a avut mare priză la public în 1989.

În cartea document, Evadarea tăcută, autoarea prezintă cele „3000 de zile singură în închisorile din România”. Perioada singurătății și a torturii îi aduce gânduri de sinucidere, dar reușește să învingă suferința cruntă prin evadare în estetic, folosind diverse instrumente: uitarea de sine, imaginarul, jocul, visul, traduceri, cuvânt, conceperea unor schițe literare (roman, versuri, poveste, piesă de teatru), modelaj, desen.

Supraviețuirea autoarei nu ar fi fost posibilă fără aceste metode: „ajunsesem în al cincilea an de totală singurătate. Cum aș fi putut să înving disperarea, mizeria și spaima celorlalți șapte ani de îndurat încă, fără aceste lungi ore de perfectă evadare? Nebunia nu era oare aproape? La pândă? Eram mulțumită să-i pot da din când în când un bobârnac. În pofida foamei, a singurătății, cu toată slăbiciunea mea și forța lor să le dau tuturora cu tifla”. – Lena Constante

Lena a executat 12 ani de pușcărie politică în mai multe închisori pentru femei din țară. Cartea ei document, a doua după Evadarea tăcută se numește Evadare imposibilă, scrisă în original în limba franceză, a fost tradusă în limba engleză sub titlul The Silent Escape: Three Thousand Days in Romanian Prisons) (1995) și s-a bucurat de un mare succes de piață în câteva țări din Vestul Europei. Cartea povestește doar primii opt ani de încarcerare. Ea este cu atât mai dramatică cu cât abuzurile povestite sunt privite prin ochii unei femei.

Cea de-a doua carte a sa, Evadarea imposibilă, a fost de asemenea tradusă în limba română și a apărut la Editura Fundației Culturale Române.

În 1990, Lena Constante publică în editura La Découverte, Paris, cartea autobiografică L’évasion silencieuse.

Scrieri

• Păpușile harnice, București, 1972;
• Păpușile harnice în grădiniță, București, 1975;
• Evadarea tăcută, București, 1992;
• Evadarea imposibilă, București, 1993;
• O poveste cu un tată, o mamă și trei fetițe, București, 1995.

Sursa Muzeul Ororilor Comunismului în România – MOCR și Wikipedia

Oameni | Comentarii (0)

Ziua de 15 august este sărbătoarea iubirii. „Adormirea Maicii Domnului” reprezintă unul dintre cele mai importante praznice de peste an închinat Fecioarei Maria. Se spune că cel care ţine cu credinţă postul Maicii Domnului, şi se roagă, are şansa să i se împlinească cea mai arzătoare dorinţă.

Să nu mai facem rău!

În decursul celor două săptămâni de curăţire duhovnicească se sărbătoreşte şi Schimbarea la Faţă, pe 6 august, praznic ce-L proslăveşte pe Fiul lui Dumnezeu. Preoţii spun că în aceste zile trebuie să mâncăm lunea, miercurea şi vinerea, până la orele 15.00. Marţea şi joia se consumă legume fierte fără ulei.

În mănăstiri, postul este mult mai aspru. Feţele bisericeşti îi îndeamnă pe credincioşi să ţină Postul Sfintei Marii din dragoste pentru Fecioara Preacurată, cea care ne ajută la necazuri. E un post al bucuriei şi de această dată trebuie să ne spovedim duhovnicului şi, dacă ne dă dezlegare, să ne împărtăşim cu Sfintele Taine. E postul sufletului, nu trebuie să mai gândim cu ură, cu păcat la aproapele nostru, trebuie să ne împăcăm cu cei certați și să nu facem rău.

Pe vremuri, cei care aveau duşmani de moarte posteau marţea

La ţară încă se păstrează tradiţiile populare care ţin de această sfântă sărbătoare. Pentru sănătate şi noroc oamenii postesc miercurea şi vinerea. Cine are duşmani se abţine de la masă sâmbăta şi duminica. E, însă, mare păcat! Pe vremuri, cei care aveau duşmani de moarte posteau marţea, alături de toate animalele din curte care erau oprite să mănânce.

În prima zi a lunii august, la Constantinopol, se scotea din palatul imperial Lemnul Sfântei Cruci, care era purtat până la catedrala Sfânta Sofia. La procesiune participau preoţi şi diaconi, care tămâiau crucea pe tot acest drum. Alaiul se oprea pe parcurs la o fântână cu un baptisteriu, unde se făcea binecuvântarea apei, pentru ca apoi Sfânta Cruce să fie pusă pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserică se făceau apoi, zilnic, pâna la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, precesiuni în cartierele oraşului, pentru a purifica aerul şi a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau răspândi cu repeziciune în acele timpuri.

Răzvan Mateescu

Lumina Credinței | Comentarii (0)

Progresul, evoluția, noile tehnologii și numeroasele evenimente sociale nu pot șterge superstiția din gândurile și viața oamenilor. Credința primitivă se situează dincolo de logică și de rațiune și, de cele mai multe ori, ea nici nu se poate explica în termeni pe care i-am putea înțelege. Pare mai degrabă o plimbare printr-un basm, printr-o lume magică, de vis și, de aceea, are un farmec aparte.

„În volumul Credința și superstiții românești, apărut la editura Humanitas sunt adunate aproape 5000 de credințe și superstiții culese din folclorul românilor de până la 1900. Dincolo de informațiile inestimabile, ca valoare, găsim aici o lume stranie, bogată în înțelesuri și, mai ales, plină de poezie…” – Carmen Mihalache-

Iată câteva dintre ele:

Nu e bine să mergi cu spatele înainte și cu fața îndărăt, că cică Dumnezeu plânge și dracu` râde.

Omul care are la ceafă linii adânci (riduri n.a.) e un mare mincinos.

Înainte de sărbătoarea Sfântului Ilie să nu arunci cu mere în sus, că bate piatra.

Să nu mănânci mămăliga de pe melesteu, c-apoi, când vei fi în mormânt, să nu te scoată lupii și să te mănânce.

Să nu coși haina când ești îmbrăcat cu ea, căci ți se încurcă mintea cum se încurcă ața. Trebuie să ții ceva în gură: o papiotă sau o bucățică de ață.

Cine citește noaptea și doarme cu capul pe carte, nu va uita ce a citit.

Cine doarme cu mâinile între picioare trage a sărăcie.

Când mănânci ceva și se uită un băiat la tine și poftește, dă-i și lui, că altfel nu mai crește!

Să nu te piși în apa curgătoare, că moare mă-ta!

Se crede că dacă tușește mâța va urma vrajbă în casă.

Când mâța se uită pe fereastră se strică vremea.

Când se urcă mâța pe cuptor, vin oaspeți.

Mâță neagră, cocoș negru și câine negru aduc bine la casă.

Când înghenunchează boul la nuntă e rău de moarte.

Nu tăia nucul, e rău de moarte! Se poate tăia doar când trunchiul va fi tot atât de gros ca al tăietorului.

Când ginerele nu râde la nuntă e rău de moarte.

Când doi soți își dau mâna înaintea altarului, cel care are mâna mai rece va muri primul.

Dacă mireasa se strâmbă la soacră, moare soacra.

Să nu te măsori cu trestia, că mori!

Când zboară multe muște pe lângă foc, se strică vremea.

Copilul născut lunea are noroc și viață lungă.

DFM

Sursa: Credințe și superstiții românești, după Artur Coșovei și Gh. F. Ciaușanu, editura Humanitas.

Ziceri romanesti | Comentarii (2)

De ce vine iepurașul de Paști, dragii meii? Sunt multe povești și legende vechi transmise pe cale orală sau scrise. Într-una din ele, se spune că Eostre, zeița primăverii a găsit, într-o iarnă, o pasăre rănită. Ca să o salveze de la moarte, a preschimbat-o într-un iepuraș. Deși nu era pasăre, iepurașul a început să facă ouă.

Iepurele alb este văzut ca un simbol al purității și fertilității, datorită capacității sale de a se reproduce. În mod similar, în tradițiile scandinave, le era simbolul zeiței mamă.
Legenda iepurașului de Paște mai este legată și de povestea tristă a unei femei sărmane, care nu putea să le cumpere dulciuri copiilor ei.

Într-o seară, în timp ce-și frământa mâinile ca să găsească o soluție, i-a venit ideea să picteze niște ouă obișnuite, de găină, și să le ascundă în grădină. S-a gândit că a doua zi, copilașii ei vor găsi darurile și se vor înveseli. Dimineață, copiii au zărit un iepuraș prin grădină și au fost convinși că el a adus ouăle. Tare s-au mai bucurat!

De atunci, în fiecare an, copiii fac un cuib din frunze, mușchi sau iarbă în grădină, sperând că iepurele de Paște îl va umple cu ouă peste noapte.
Pentru creștinii medievali iepurele reprezenta un semn rău. Ei credeau că vrăjitoarele se transformă în iepuri de câmp, ca să le ia laptele vacilor lăsate să pască pe miriști.
Bunică-mea, Ioana, mi-a povestit demut, tare demult, eram mică, o legendă despre un iepuraș care a vrut să-l cunoască pe Iisus. Pe vremeea aceea, iepurii erau cu toții gri sau maronii. Niciunul nu era alb. A întrebat toate animalele unde-l poate găsit pe Iisus, dar nimeni nu i-a putut spune
Doar bufnița, care era înțeleaptă, i-a zis:
-Iepurașule! Fiul lui Dumnezeu se află în grădina Ghetsimani, dar cum ajungi tu acolo? Ești un biet iepure. E o cale lungă.
Iepurașul nu s-a descurajat, și a pornit să-l caute pe Iisus. A țopăit, a țopăit, și, în cele din urmă, a ajuns la grădina Ghetsimani. A așteptat răbdădor timp de trei zile și trei nopți, până când, în dimineața zilei de Paști, Iisus s-a întors în grădină.
Iepurașul nu-și mai încăpea în piele de bucurie. S-a apropiat și i-a sărutat piciorul unde erau rănile făcute de cuie. Mântuitorul l-a mângâiat și, în clipa aceea, blana animalului s-a făcut albă ca lumina.
Dana Fodor Mateescu

Lumina Credinței | Comentarii (0)