Postul iubirii, postul Fecioarei Maria

Ziua de 15 august este sărbătoarea iubirii. „Adormirea Maicii Domnului” reprezintă unul dintre cele mai importante praznice de peste an închinat Fecioarei Maria. Se spune că cel care ţine cu credinţă postul Maicii Domnului, şi se roagă, are şansa să i se împlinească cea mai arzătoare dorinţă. 

Să nu mai facem rău!

În decursul celor două săptămâni de curăţire duhovnicească se sărbătoreşte şi Schimbarea la Faţă, pe 6 august, praznic ce-L proslăveşte pe Fiul lui Dumnezeu. Preoţii spun că în aceste zile trebuie să mâncăm lunea, miercurea şi vinerea, până la orele 15.00. Marţea şi joia se consumă legume fierte fără ulei.

În mănăstiri, postul este mult mai aspru. Feţele bisericeşti îi îndeamnă pe credincioşi să ţină Postul Sfintei Marii din dragoste pentru Fecioara Preacurată, cea care ne ajută la necazuri. E un post al bucuriei şi de această dată trebuie să ne spovedim duhovnicului şi, dacă ne dă dezlegare, să ne împărtăşim cu Sfintele Taine. E postul sufletului, nu trebuie să mai gândim cu ură, cu păcat la aproapele nostru, trebuie să ne împăcăm cu cei certați și să nu facem rău.

Pe vremuri, cei care aveau duşmani de moarte posteau marţea

La ţară încă se păstrează tradiţiile populare care ţin de această sfântă sărbătoare. Pentru sănătate şi noroc oamenii postesc miercurea şi vinerea. Cine are duşmani se abţine de la masă sâmbăta şi duminica. E, însă, mare păcat! Pe vremuri, cei care aveau duşmani de moarte posteau marţea, alături de toate animalele din curte care erau oprite să mănânce.

În prima zi a lunii august, la Constantinopol, se scotea din palatul imperial Lemnul Sfântei Cruci, care era purtat până la catedrala Sfânta Sofia. La procesiune participau preoţi şi diaconi, care tămâiau crucea pe tot acest drum. Alaiul se oprea pe parcurs la o fântână cu un baptisteriu, unde se făcea binecuvântarea apei, pentru ca apoi Sfânta Cruce să fie pusă pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserică se făceau apoi, zilnic, pâna la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, precesiuni în cartierele oraşului, pentru a purifica aerul şi a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau răspândi cu repeziciune în acele timpuri.

Răzvan Mateescu

categories Lumina Credinței | comments Comentarii (0)

Superstiții românești: Să nu te piși în apa curgătoare!

icoana pe sticla Artizanescu.ro

Progresul, evoluția, noile tehnologii și numeroasele evenimente sociale nu pot șterge superstiția din gândurile și viața oamenilor. Credința primitivă se situează dincolo de logică și de rațiune și, de cele mai multe ori, ea nici nu se poate explica în termeni pe care i-am putea înțelege. Pare mai degrabă o plimbare printr-un basm, printr-o lume magică, de vis și, de aceea, are un farmec aparte.

„În volumul Credința și superstiții românești, apărut la editura Humanitas sunt adunate aproape 5000 de credințe și superstiții culese din folclorul românilor de până la 1900. Dincolo de informațiile inestimabile, ca valoare, găsim aici o lume stranie, bogată în înțelesuri și, mai ales, plină de poezie…” – Carmen Mihalache-

Iată câteva dintre ele:

Nu e bine să mergi cu spatele înainte și cu fața îndărăt, că cică Dumnezeu plânge și dracu` râde.

Omul care are la ceafă linii adânci (riduri n.a.) e un mare mincinos.

Înainte de sărbătoarea Sfântului Ilie să nu arunci cu mere în sus, că bate piatra.

Să nu mănânci mămăliga de pe melesteu, c-apoi, când vei fi în mormânt, să nu te scoată lupii și să te mănânce.

Să nu coși haina când ești îmbrăcat cu ea, căci ți se încurcă mintea cum se încurcă ața. Trebuie să ții ceva în gură: o papiotă sau o bucățică de ață.

Cine citește noaptea și doarme cu capul pe carte, nu va uita ce a citit.

Cine doarme cu mâinile între picioare trage a sărăcie.

Când mănânci ceva și se uită un băiat la tine și poftește, dă-i și lui, că altfel nu mai crește!

Să nu te piși în apa curgătoare, că moare mă-ta!

Se crede că dacă tușește mâța va urma vrajbă în casă.

Când mâța se uită pe fereastră se strică vremea.

Când se urcă mâța pe cuptor, vin oaspeți.

Mâță neagră, cocoș negru și câine negru aduc bine la casă.

Când înghenunchează boul la nuntă e rău de moarte.

Nu tăia nucul, e rău de moarte! Se poate tăia doar când trunchiul va fi tot atât de gros ca al tăietorului.

Când ginerele nu râde la nuntă e rău de moarte.

Când doi soți își dau mâna înaintea altarului, cel care are mâna mai rece va muri primul.

Dacă mireasa se strâmbă la soacră, moare soacra.

Să nu te măsori cu trestia, că mori!

Când zboară multe muște pe lângă foc, se strică vremea.

Copilul născut lunea are noroc și viață lungă.

DFM

Sursa: Credințe și superstiții românești, după Artur Coșovei și Gh. F. Ciaușanu, editura Humanitas.

categories Ziceri romanesti | comments Comentarii (0)

Povestea iepurașului de Paști

De ce vine iepurașul de Paști, dragii meii? Sunt multe povești și legende vechi transmise pe cale orală sau scrise. Într-una din ele, se spune că Eostre, zeița primăverii a găsit, într-o iarnă, o pasăre rănită. Ca să o salveze de la moarte, a preschimbat-o într-un iepuraș. Deși nu era pasăre, iepurașul a început să facă ouă.
Iepurele alb este văzut ca un simbol al purității și fertilității, datorită capacității sale de a se reproduce. În mod similar, în tradițiile scandinave, le era simbolul zeiței mamă.
Legenda iepurașului de Paște mai este legată și de povestea tristă a unei femei sărmane, care nu putea să le cumpere dulciuri copiilor ei. Într-o seară, în timp ce-și frământa mâinile ca să găsească o soluție, i-a venit ideea să picteze niște ouă obișnuite, de găină, și să le ascundă în grădină. S-a gândit că a doua zi, copilașii ei vor găsi darurile și se vor înveseli. Dimineață, copiii au zărit un iepuraș prin grădină și au fost convinși că el a adus ouăle. Tare s-au mai bucurat!

 

De atunci, în fiecare an, copiii fac un cuib din frunze, mușchi sau iarbă în grădină, sperând că iepurele de Paște îl va umple cu ouă peste noapte.
Pentru creștinii medievali iepurele reprezenta un semn rău. Ei credeau că vrăjitoarele se transformă în iepuri de câmp, ca să le ia laptele vacilor lăsate să pască pe miriști.
Bunică-mea, Ioana, mi-a povestit demut, tare demult, eram mică, o legendă despre un iepuraș care a vrut să-l cunoască pe Iisus. Pe vremeea aceea, iepurii erau cu toții gri sau maronii. Niciunul nu era alb. A întrebat toate animalele unde-l poate găsit pe Iisus, dar nimeni nu i-a putut spune
Doar bufnița, care era înțeleaptă, i-a zis:
-Iepurașule! Fiul lui Dumnezeu se află în grădina Ghetsimani, dar cum ajungi tu acolo? Ești un biet iepure. E o cale lungă.
Iepurașul nu s-a descurajat, și a pornit să-l caute pe Iisus. A țopăit, a țopăit, și, în cele din urmă, a ajuns la grădina Ghetsimani. A așteptat răbdădor timp de trei zile și trei nopți, până când, în dimineața zilei de Paști, Iisus s-a întors în grădină.
Iepurașul nu-și mai încăpea în piele de bucurie. S-a apropiat și i-a sărutat piciorul unde erau rănile făcute de cuie. Mântuitorul l-a mângâiat și, în clipa aceea, blana animalului s-a făcut albă ca lumina.
Dana Fodor Mateescu

categories Lumina Credinței | comments Comentarii (0)

România, acasă, de sărbători

Ca în fiecare an, înaintea sărbătorilor de iarnă, pe la sfârșitul lunii noiembrie, românii dau din colț în colț. Nici pandemia, nici previziunile sumbre referitoare la creșterea prețurilor la tot ce mișcă (și ce nu mișcă) nu-i pot alunga pe oameni din hipermarketuri atunci când vine vorba de căutarea soluției optime de cadou pentru cei dragi sau obligații.
La noi, tradiția spune că masa de Crăciun trebuie să fie neapărat îmbelșugată, dar alegerea darurilor este o chestiune de gust și rafinament.
Pentru cei plecați departe de țară, un obiect tradițional românesc lucrat cu multă migală și pricepere de meșterii populari este întotdeauna o bucurie. O farfurie cu modele tradiționale, un castronel sau măcar o căniță de țuică din Corund, aduc România la masă.
O față de masă albă se poate transforma în stil românesc dacă puneți pe mijlocul ei o bordură țesută cu motive transilvane.
Așezați aperitivele pe un platou cu păsări sau flori și veți călători cu sufletul în inima Ardealului, în casa bunicilor care au plecat. O icoană pe sticlă este un element de statornicie și credință românească.

Un coș cu produse tradiționale românești trebuie îmbrăcat cu un merindar superb și vă veți înveseli casa și sufletul.
Există chiar și ouă cu motive de iarnă, încondeiate în Bucovina, care se pot agăța în bradul de Crăciun.

Alături de aceste minuni, stau clopoțeii din ceramică, pictați manual cu imagini unice din lumea satului de odinioară, cu flori, păsări, cu Brașovul iubit sau zăpezile de altădată. 
Aduceți la masa voastră, de sărbători, un element cât de mic din patria mamă!

www.artizanescu.ro

categories ARTIZANESCU.RO IN PRESA | comments Comentarii (1)

Leacuri din bătrâni: levănțica

Levănțica sau Lavandula augustifolia este utilizată ca plantă medicinală din cele mai vechi timpuri.
Știți cum arată, nu?
Levănțica este un arbust care ajunge la înălțimea de un metru și jumătate. Florile sunt mici și au o nuanță de culoare violet-deschis. Tulpina lor este lemnoasă, scurtă și acoperită cu perișori scurți de culoare gri.
Lavanda este un gen de plante din familia Lamiaceae, native din regiunea mediteraneană până în Africa tropicală și până în regiunile sud-estice ale Indiei. Genul include circa 40 (până la 60) de specii de plante anuale, plante ierboase, arbuști. Zonele native se întind de la Insulele Canare, nordul și estul Africii, sudul Europei și Mediterana, Arabia și India. Deoarece formele cultivate sunt plantate în grădini din toată lumea, sunt uneori găsite și în sălbăticie, departe de mediul natural. Denumirea de lavandă este folosită uneori pentru a desemna parfumul extras din levănțică.
Ce ne oferă? De toate. Numai noi să știm cum să ne bucurăm de calitățile acestei minunate plante.
Se folosesc florile, care conțin ca principal ingredient activ uleiul de volatil cu un miros foarte plăcut. Dacă nu știați, dar sunt convinsă că da, uleiul volatil are un efect liniștitor asupra sistemului nervos central.
Calități? O sumedenie! Taninii care se găsesc în plantă luptă împotriva diareei. Levănțica este recomandată și pentru stimularea bilei.
Ceaiul de levănțică se poate bea ca tranchilizant în cazuri de nervozitate, anxietate și tulburări de somn. Levănțica mai este recomandată ca anticonvulsivă sau cură diuretică. Masajul cu ulei de levănțică calmează durerile reumatice. Dormitul pe flori de levănțică vindecă tulburările de somn și induce un somn plăcut și revigorant.
Cum facem ceaiul?
Turnați o cană de apă fiartă peste două lingurițe de flori de levănțică. Lăsați la infuzat 5-10 minute, apoi strecurați. Îndulciți cu miere și beți două căni. Sau una. Vezi dormi mai liniștit.
DFM
(sursa: Dicționarul Dumont de remedii naturiste, editura Allfa, 2008).

categories Natură | comments Comentarii (0)