Cum mâncau strămoșii noștri

Cât mănâncă, țăranul dorește să fie și să aibă liniște. „Lasă-mă să-mi ticnească mâncarea!”, ”Nu mă face să înghit cu noduri!”, etc, arată dorința lui să fie lăsat în pace cât mănâncă.
Iarna, țăranul român mănâncă bine de două ori pe zi, între 9 și 10 dimineața și înainte de-a amurgi. Copiii (plozii, băieții și fetele) mănâncă atuci când flămânzesc și li se dă ce este, mănâncă ce apucă.
Vara, pe vremea lucrului, soroacele de mâncare sunt: dimineața, la prânz ori prânzișor, cam între 8 și 9 a.m, la prânzul cel mare, între 12.30 și 14, pe la toacă, când se hodinesc muncitorii și mănâncă ce-a rămas de la prânzul cel mare, și masa de seară, care se dă după ce se întorc muncitorii de la lucru, pe amurgitele.
Când e la drum, pe jos ori cu carul, prânzurile sunt cam la fel. Dacă lipsește mai multe zile, țăranul își ia după el, într-un sac, pită, mălai, sare, un ceaunaș, un ștergar curat și „udătură” (brânză, slănină, măsline, usturoi, ceapă, pește sărat, etc).
La vremea prânzului, poposește, dă de mâncare boilor sau cailor, și, într-o parte a carului, întocmește o vatră, unde face focul, pune apa la fier și, în vreme ce boii mănâncă, își pregătește și el masa. Mămăligă cu brânză, slănină, ceapă sau usturoi. Ce poate fi mai bun? Ospătează, apoi face trei cruci mari și îi mulțumește lui Dumnezeu.
Mâncarea la câmp o îmbucă pe jos. Acasă se pune la masă. Mai toate mesele sătenilor sunt rotunde, cu trei picioare, în jurul cărora încap mai mulți. În odaia cea curată are și masa cu patru picioare, acoperită mereu cu o față de masă.
Mâncarea la câmp se duce astfel: mămăliga, mălaiul ori pâinea, brânza, măslinele, ceapa, usturoiul, etc, se pun într-un ștergar curat, apoi într-o desagă. Tot acolo au loc și lingurile, cuțitul, străchinile (din lut), sarea, piperul. „Udătura” se cară în oale care se leagă la guri cu o ață numită „căpăstru de oale”, pentru a putea fi purtate mai ușor la drum.
Cu demâncarea se duce îndeobște femeia (gospodina), iar dacă are fete mari, le trimite pe ele, de-a fala și pentru deprindere. Dacă la muncă sunt și femei sau fete, demâncarea se trimite prin băieții mărișori.
Ajungând la ogor, la locul de muncă, gospodina alege un loc potrivit, bun de odihnă. Acolo, femeie așterne masa, pe jos, pe un ștergar curat, pune atâtea linguri câți lucrători sunt, taie mămăliga felii, pune strachina la mijloc, toarnă în ea demâncarea, și poftește mesenii la ospăț.
Oamenii se descoperă pe cap, se spală pe mâini, își fac semnul crucii spre răsărit și se pun la masă. Unii gospodari beau, înainte, un păhărel de răchie sau țuică, să meargă mai bine mâncarea.
Când se scoală de la masă, unul dintre țărani zice: „Mulțumescu-ți, ție, Doamne, și de pâne și de sare, și de darul sfinției Tale!”. Unii mai spun și „Bogdaproste”, dacă s-au săturat și le-au plăcut bucatele.
Țăranul, când mănâncă, nu bea nici apă nici vin. El bea doar apă, atunci când îi e sete. După ce se ridică de la masă, bea câteva gâturi de apă. Firimituri, la masa țăranului, nu se văd. De se fac, se strâng și se mănâncă. Pe jos nu se dau și, de cad, se iau, căci e păcat să calci pâinea în picioare.
Țăranul n-are furculiță. El mânâncă cu mâna și cu lingura, cum a apucat din moși-strămoși. Din aceeași strachină mănâncă și bătrânii, și copiii, și stăpânul, și sluga. La aceeași masă stau cu toții. Măsuța rotundă, cu trei picioare, la care au mâncat mulți dintre cărturarii de seamă de azi, și la care a mâncat și culegătorul acestor cunoștinți populare. – Mihai Lupescu
Mihai Lupescu, s-a născut la 1 august, 1861, în satul Spătărești, la 4 km de Fălticeni, și a fost un strălucit dascăl folclorist, un iubitor pasionat și culegător al folclorului și tradițiilor românești, prototipul învățătorului care consideră că este datoria sa să adune cu grijă și să pună la păstrare nestematele creației noastre populare. (Maria Rafailă)
Sursa: Din bucătăria țăranului român- editura PAIDEIA, 2000, Colecția Științe sociale, Restitutio

categories Bucataria Artizanescu | comments Comentarii (0)

Numai tu, mamă

Numai tu, mamă, născătoare de trup

Poți să știi taina care m-așteaptă

Pragul acela ca o gură de lup

Și steaua mea cutezătoare și dreaptă.

 

numai tu, mamă, care visezi

umerii mei sângerând în oglinzi

patria mea ca un țipăt de iezi

n-ai să te lepezi și n-ai să mă vinzi.

 

numai tu, mamă, care-ai știut

ce fulger va veni să mă soarbă

spune-le că pe-aici a trecut

o pasăre uriașă și oarbă. – Alexandru Grigore-

Poetul Alexandru Grigore a absolvit liceul in 1957, la Pitesti, iar Facultatea de filologie in 1965, la Universitatea din Bucuresti. Si-a facut debutul in presa la 14 septembrie 1968, in revista „Luceafarul”. A colaborat la mai toate publicatiile culturale ale vremii: „Viata romaneasca”, „Luceafarul”, „Romania literara” etc. A tradus din literatura rusa si sovietica poeme de Evtusenko, Majakovski, Block. Au scris despre el: Laurentiu Ulici, Dan Laurentiu, Horia Badescu, Al. Condeescu, Mircea Scarlat, Lucia Fenesan s.a.

A murit la 30 iunie 1981, in Bucuresti.

Volume publicate:
„Tagade” (1970),
„Ceremoniile” (1978)
„La marginea imparatiei” (1984, postum).

„Moartea unui poet

Un rebel incorigibil. O minte ascutita si un simt poetic deosebit, dublate de o cultura de invidiat. Cand l-am cunoscut, in 1978, tocmai isi finisa volumul care avea sa apara in acelasi an. Era in clinciuri mari cu cenzura editurii Cartea Romaneasca.„Uite, batrane, chestia asta li se pare subversiva. Mi-au masacrat poemul!”, imi spunea cu o revolta imensa pe fata. Era incrancenat si lupta pentru fiecare cuvant. Nu cu mult timp in urma fusese dat afara de la „Viata romaneasca” si „parasutat” la Biblioteca Centrala de Stat, unde trebuia sa-si faca penitenta. Conducerea de pe vremea aceea a bibliotecii a simtit nevoia perversa sa pluseze, sa-i dea un spor de sanctiune, asa ca l-a trimis la RNC (Rezerva Nationala de Carte). Acolo am impartit cu el nu numai biroul, ci si izbucnirile isterice ale sefului de serviciu, fost profesor la „academia” Securitatii de la Baneasa. RNC-ul era considerat „ocna”, batalionul disciplinar al bibliotecii. In ultimii ani de viata conflictele lui cu autoritatile se repetau aproape saptamanal. Nimic din ceea ce facea sau spunea nu era pe placul organelor. Orice cuvant al lui era interpretat drept un afront adus regimului. Pentru asta fusese dat si afara din presa. Cazuse in alcoolism. Tot atunci l-a lasat si sotia, Ioana. Mai rau de atat nu se putea. 

Nimeni nu avea sa banuiasca sfarsitul tragic pe care i-l pregatea destinul. Ultimele evenimente din viata lui s-au succedat cu repeziciune. Murise unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui, Stefan. Cei doi fusesera mai buni ca fratii. In biserica, la capataiul lui Stefan, Alexandru s-a simtit dintr-o data rau. A dus mana la inima si s-a prabusit peste sicriul celuilalt. Agitatie, strigate si apoi liniste. O liniste de moarte. Poetul murise. Scurt, fara preaviz. Pentru el, lumea aceasta incetase sa mai existe. O moarte romantica, pentru care l-ar invidia orice poet. (Marius Dobrescu)”

Text preluat de pe site-ul Poezie.ro

categories Oameni | comments Comentarii (0)

Obiceiuri strămoșești, de Florii

Salcia este și  copac, dar și tufă mică. Mâțișorii se sfințesc cu agheazmă, la biserică, în ziua de Florii și se oferă credincioșilor. Există un mit care spune că „Floriile erau o sfântă care se numea Floarea. Ea bătea iarna cu mâțișorii de salcie, ca să plece, înainte de Sf. Gheorghe. De aceea, mâțișorii se silesc să înflorească repede.”

(Bagiurea- în Moldova)

În Cuciur Mare, fetele și femeile se gătesc, în ziua de Florii, la biserică, ca la nuntă, căci se spune că, „în acea zi, Maica Domnului a dus mâțișoare la biserică; pe când de Paști nu se găsesc, că atunci a fost Domnul Christos mort.”

Când se vine în ziua de Florii acasă cu mâțișoare, bați pe cine găsești în casă, și zici: „Nu te bat eu, dar te bat mâțișoarele, că de azi într-o săptămână îs Paștile și să nu ai junghi peste an.” (zicere ruteană)- Bucovina-

Când vine bărbatul de la biserică, cu salcia, o bate pe femeie pe spate și zice: Să trăiești, la mulți ani! Apoi bate și copiii. (Broscăuți)

Mâțișorii pe care-i primești la biserică să-i numeri, și dacă-s cu soț vei vei căsători peste an. Dacă vor fi fără soț, unul dintre parteneri va muri. (Botoșani)

Cu mâțișorii de la Florii să bați vaca, să alungi bolile. Când vii de la biserică, să înghiți trei mâțișoare, ca să nu ai friguri peste an. Dacă nu-i casa îngrijită, să nu aduci mâțișoarele-n casă, că-i păcat. Să le pui afară, la streașină.

În Ropcea, mâțișorii de la Florii se țin în fereastră, căci apără casa de fulger. Mâțișoarele luate de la biserică, de Florii, ne apără de diavol. (Broscăuți)

Sursa: „Datinele și credințele poporului român”, colecția Mythos- autor Elena Niculiță Voronca

Editura Saeculum, 1998

categories Lumina Credinței | comments Comentarii (0)

Cum alungau țăranii gerul, pe vremuri

„Babele”, sărbătorite din cele mai vechi timpuri, între 1și 9 martie, reprezintă zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului caracteristic în preajma echinocţiului de primăvară.
Obiceiurile şi practicile magice, populare, de înnoire se fac în prima zi a lunii, numită în anumite regiuni „Dochia”, „Marta”, „Mărţişor”, şi în ultima zi, la moartea Dochiei, (9 martie), numită „Moş, 40 de Sfinţi”.
Ritualul de înnoire a anului este format din obiceiuri şi acte magice arhaice: aprinderea focurilor, afumarea curţilor şi anexele gospodăreşti, bătutul pământului cu ciomage pentru scoaterea căldurii şi alungatul frigului, prepararea alimentelor rituale (mucenici, sfinţi), previziunile meteorologice, descântecele, practicile de pomenire a morţilor, începerea simbolică a unor activităţi economice (scoaterea plugului, a stupilor de la iernat, semănarea răsadurilor de varză), confecţionarea calendarului simbolic din şnurul bicolor, reprezentând anotimpurile de bază ale anului (iarna, vara).
După zilele capricioase ale Babei Dochia, urmează alte nouă zile mai blânde, numite „zilele moşilor”.
Se spune că aceștia, în număr de nouă, sunt buni și blânzi, alungă zilele de Babe și aduc vremea bună.
Prima zi a Moșilor se suprapune cu ultima zi a Babelor și anume, ziua de 9 martie, o zi în care se prăznuiește și sărbătoarea creștin ortodoxă a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia.
Prima zi a Moșilor aduce cu ea o mulțime de tradiții și obiceiuri, în funcție de diferitele regiuni ale țării.
Unul dintre cele mai întâlnite obiceriuri, la noi, este acela de a bate pământul cu bâte și maiuri pentru a alunga gerul și a scoate căldura din adâncuri. Acest lucru nu-l poate face oricine, ci numai aceia care știu descântecele ritualului.
Tot acum, în această perioadă a începutului de primăvară, mamele de oieri fac o turtă de porumb sau de grâu, pentru ca turmele să fie protejate și ferite de primejdii.
În unele zone ale țării, gospodinele de la sate lasă ouăle în cuibare, fiindcă există o superstiție care spune că ele trebuie lăsate acolo pentru a fi spor la ouă și la pui tot anul.
În prima zi a moșilor nu trebuie aruncat gunoiul din casă pentru a nu se înmulți lupii, iar în unele sate din Oltenia există obiceiul ca, în dimineața zilei de 9 martie, gospodina să afume casa și pe cei care locuiesc în ea, deoarece așa vor fi feriți tot anul de animale și lighioane sălbatice.
Tradiția populară ne transmite că, așa cum va fi vremea în 9 martie, așa va fi timp de 40 de zile, și dacă în prima zi a Moșilor e frig, atunci e semn că iarna va dura până la Sfântul Gheorghe.
În ziua de 9 martie, în casele creștinilor ortodocși se sărbătoresc cei 40 de Mucenici din Sevastia.
Aceștia au fost soldați creștini care au facut parte din armata unui voievod cumplit, pe nume Agricolae. El i-ar fi obligat să se închine idolilor și, pentru că au refuzat, au fost supuși unor chinuri de neimaginat. După ce au primit cununa muceniciei de la Hristos, au fost arși pe rug și aruncați într-un râu.
Sfinții 40 de Mucenici reprezintă o sărbătoare importantă a calendarului ortodox.
În ziua mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, astfel în mai toate zonele țării, atât la sate, cât și la orașe, gospodinele trebuie să coacă și să dea de pomnă 40 de „mucenici”, “sfinți” sau “măcinici”.
Aceștia sunt figurine din aluat dospit și au forma cifrei 8, (cifra echilibrului cosmic, a infinitului), care după ce sunt scoși din cuptor se ung cu miere și se presară cu nucă.
În alte regiuni, “mucenicii” se fierb în apă cu multă nucă, miere și arome diverse: esență de lămâie, esență de rom, scorțisoară, etc.
Un alt obicei se referă la bărbați, care trebuie să bea 40 de pahare de vin sau, daca nu este posibil, măcar să guste de 40 de ori din această licoare magică aducătoare de noroc și sănătate.
Ziua mucenicilor este și un prilej de prognozare a vremii: se spune că dacă plouă în ziua Sfinților Mucenici, atunci va ploua și în ziua de Paști; dacă tună de Mucenici, atunci vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă în noaptea dinaintea sărbătorii Sfinților Mucenici va îngheța, atunci toamna va fi lungă.

Artizanescu.ro

categories Paranormalul in traditia romaneasca | comments Comentarii (0)

Artizanescu la TV

În urmă cu ceva timp am primit vizita unor oaspeți de la A7 TV, care ne-au făcut bucuria  de a include în programul lor un episod despre mica noastră afacere. Îi mulțumim, pe această cale, domnului Cornel Dârvășan, cel care a avut amabilitatea de a modera emisiunea, dar și întregii echipe de realizatori.

 Continuare… »

categories ARTIZANESCU.RO IN PRESA | comments Comentarii (0)