Sfinții închisorilor comuniste

Sunt condamnată la 12 ani închisoare. Procesul a durat 6 zile. Ancheta – 5 ani. Deci, am executat până azi, 5 ani de închisoare. Singură. Într-o celulă de 5 mp 1.827 de zile. Singură 43.848 de ore. Într-o celulă unde fiecare oră are, inexorabil, 60 de minute, fiecare minut, 60 de secunde. Una, două, trei, patru, cinci secunde, şase, şapte, opt, nouă, zece secunde, o mie de secunde, o sută de mii de secunde. Am trăit singură, în celulă, 157.852.800 de secunde de singurătate şi de frică. E un lucru care nu se spune, se urlă! Mă condamnă să mai trăiesc încă 220.838.400 de secunde. Să mai trăiesc atâtea secunde sau să mor din atâtea secunde.”

Lena Constante (1909 – 2005) etnoloagă și artistă plastică, distinsă cu premii importante la marile expoziţii universale din Europa și America, membră echipei conduse de ilustrul sociolog Dimitrie Gusti și de etno-muzicologul Constantin Brăiloiu și co-fondatoare a Teatrului Țăndărică, primul teatru de animație și păpuși din România.

Prietenă cu Elena, soția liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu, Constante a făcut parte din lotul Pătrășcanu, cel mai lung proces politic din perioada comunistă. Arestată în 1948, anchetată vreme de 5 ani și condamnată la 12 ani de închisoare, a fost eliberată după expirarea pedepsei, în 1961. Din cei aproape 13 ani de închisoare, mai bine de 8 i-a petrecut în izolare.

Reabilitată în 1968 alături de alți membri ai lotului Pătrășcanu printre care și soțul ei, etnomusicologul Harry Brauner, Constante nu primește permisiunea de a se angaja la Institutul Sociologic la care lucrase în tinerețe și nici de a expune, deşi era membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Colecţionează timp de peste zece ani cămăşi uzate pe care cu multă artă le-a transformat în tapiserii. Cu aceste lucrări a participat în perioada 1973-2005 la expoziţii în ţară şi în străinătate. Lucrările de artizanat astfel realizate au ridicat suspiciunea autorităților comuniste care în 1974 i-au intentat un proces de intenţie pentru distrugere de patrimoniu. A fost achitată și a continuat să lucreze tapiserii-colaj până în ultima ei clipă de viaţă din necesitate, pensia pe care o primea fiindu-i insuficientă.

În închisoare „compune”, păstrând-o în memorie, o piesă de teatru în versuri, prezentată la Radio România Tineret abia după patru decenii: Zâmbete în floare, 1992. Îi apar târziu câteva lucrări literare pentru copii cu ilustrații realizate de ea, pe muzică de Harry Brauner, soțul ei.

Devine cunoscută după Revoluția din 1989 în lumea occidentală prin două cărți care descriu experiența avută în închisorile comuniste. Literatura concentraționară a avut mare priză la public în 1989.

În cartea document, Evadarea tăcută, autoarea prezintă cele „3000 de zile singură în închisorile din România”. Perioada singurătății și a torturii îi aduce gânduri de sinucidere, dar reușește să învingă suferința cruntă prin evadare în estetic, folosind diverse instrumente: uitarea de sine, imaginarul, jocul, visul, traduceri, cuvânt, conceperea unor schițe literare (roman, versuri, poveste, piesă de teatru), modelaj, desen.

Supraviețuirea autoarei nu ar fi fost posibilă fără aceste metode: „ajunsesem în al cincilea an de totală singurătate. Cum aș fi putut să înving disperarea, mizeria și spaima celorlalți șapte ani de îndurat încă, fără aceste lungi ore de perfectă evadare? Nebunia nu era oare aproape? La pândă? Eram mulțumită să-i pot da din când în când un bobârnac. În pofida foamei, a singurătății, cu toată slăbiciunea mea și forța lor să le dau tuturora cu tifla”. – Lena Constante

Lena a executat 12 ani de pușcărie politică în mai multe închisori pentru femei din țară. Cartea ei document, a doua după Evadarea tăcută se numește Evadare imposibilă, scrisă în original în limba franceză, a fost tradusă în limba engleză sub titlul The Silent Escape: Three Thousand Days in Romanian Prisons) (1995) și s-a bucurat de un mare succes de piață în câteva țări din Vestul Europei. Cartea povestește doar primii opt ani de încarcerare. Ea este cu atât mai dramatică cu cât abuzurile povestite sunt privite prin ochii unei femei.

Cea de-a doua carte a sa, Evadarea imposibilă, a fost de asemenea tradusă în limba română și a apărut la Editura Fundației Culturale Române.

În 1990, Lena Constante publică în editura La Découverte, Paris, cartea autobiografică L’évasion silencieuse.

Scrieri

  • Păpușile harnice, București, 1972;
  • Păpușile harnice în grădiniță, București, 1975;
  • Evadarea tăcută, București, 1992;
  • Evadarea imposibilă, București, 1993;
  • O poveste cu un tată, o mamă și trei fetițe, București, 1995.

Sursa Muzeul Ororilor Comunismului în România – MOCR și Wikipedia

categories Oameni | comments Comentarii (0)

Postul iubirii, postul Fecioarei Maria

Ziua de 15 august este sărbătoarea iubirii. „Adormirea Maicii Domnului” reprezintă unul dintre cele mai importante praznice de peste an închinat Fecioarei Maria. Se spune că cel care ţine cu credinţă postul Maicii Domnului, şi se roagă, are şansa să i se împlinească cea mai arzătoare dorinţă. 

Să nu mai facem rău!

În decursul celor două săptămâni de curăţire duhovnicească se sărbătoreşte şi Schimbarea la Faţă, pe 6 august, praznic ce-L proslăveşte pe Fiul lui Dumnezeu. Preoţii spun că în aceste zile trebuie să mâncăm lunea, miercurea şi vinerea, până la orele 15.00. Marţea şi joia se consumă legume fierte fără ulei.

În mănăstiri, postul este mult mai aspru. Feţele bisericeşti îi îndeamnă pe credincioşi să ţină Postul Sfintei Marii din dragoste pentru Fecioara Preacurată, cea care ne ajută la necazuri. E un post al bucuriei şi de această dată trebuie să ne spovedim duhovnicului şi, dacă ne dă dezlegare, să ne împărtăşim cu Sfintele Taine. E postul sufletului, nu trebuie să mai gândim cu ură, cu păcat la aproapele nostru, trebuie să ne împăcăm cu cei certați și să nu facem rău.

Pe vremuri, cei care aveau duşmani de moarte posteau marţea

La ţară încă se păstrează tradiţiile populare care ţin de această sfântă sărbătoare. Pentru sănătate şi noroc oamenii postesc miercurea şi vinerea. Cine are duşmani se abţine de la masă sâmbăta şi duminica. E, însă, mare păcat! Pe vremuri, cei care aveau duşmani de moarte posteau marţea, alături de toate animalele din curte care erau oprite să mănânce.

În prima zi a lunii august, la Constantinopol, se scotea din palatul imperial Lemnul Sfântei Cruci, care era purtat până la catedrala Sfânta Sofia. La procesiune participau preoţi şi diaconi, care tămâiau crucea pe tot acest drum. Alaiul se oprea pe parcurs la o fântână cu un baptisteriu, unde se făcea binecuvântarea apei, pentru ca apoi Sfânta Cruce să fie pusă pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserică se făceau apoi, zilnic, pâna la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, precesiuni în cartierele oraşului, pentru a purifica aerul şi a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau răspândi cu repeziciune în acele timpuri.

Răzvan Mateescu

categories Lumina Credinței | comments Comentarii (0)

Superstiții românești: Să nu te piși în apa curgătoare!

icoana pe sticla Artizanescu.ro

Progresul, evoluția, noile tehnologii și numeroasele evenimente sociale nu pot șterge superstiția din gândurile și viața oamenilor. Credința primitivă se situează dincolo de logică și de rațiune și, de cele mai multe ori, ea nici nu se poate explica în termeni pe care i-am putea înțelege. Pare mai degrabă o plimbare printr-un basm, printr-o lume magică, de vis și, de aceea, are un farmec aparte.

„În volumul Credința și superstiții românești, apărut la editura Humanitas sunt adunate aproape 5000 de credințe și superstiții culese din folclorul românilor de până la 1900. Dincolo de informațiile inestimabile, ca valoare, găsim aici o lume stranie, bogată în înțelesuri și, mai ales, plină de poezie…” – Carmen Mihalache-

Iată câteva dintre ele:

Nu e bine să mergi cu spatele înainte și cu fața îndărăt, că cică Dumnezeu plânge și dracu` râde.

Omul care are la ceafă linii adânci (riduri n.a.) e un mare mincinos.

Înainte de sărbătoarea Sfântului Ilie să nu arunci cu mere în sus, că bate piatra.

Să nu mănânci mămăliga de pe melesteu, c-apoi, când vei fi în mormânt, să nu te scoată lupii și să te mănânce.

Să nu coși haina când ești îmbrăcat cu ea, căci ți se încurcă mintea cum se încurcă ața. Trebuie să ții ceva în gură: o papiotă sau o bucățică de ață.

Cine citește noaptea și doarme cu capul pe carte, nu va uita ce a citit.

Cine doarme cu mâinile între picioare trage a sărăcie.

Când mănânci ceva și se uită un băiat la tine și poftește, dă-i și lui, că altfel nu mai crește!

Să nu te piși în apa curgătoare, că moare mă-ta!

Se crede că dacă tușește mâța va urma vrajbă în casă.

Când mâța se uită pe fereastră se strică vremea.

Când se urcă mâța pe cuptor, vin oaspeți.

Mâță neagră, cocoș negru și câine negru aduc bine la casă.

Când înghenunchează boul la nuntă e rău de moarte.

Nu tăia nucul, e rău de moarte! Se poate tăia doar când trunchiul va fi tot atât de gros ca al tăietorului.

Când ginerele nu râde la nuntă e rău de moarte.

Când doi soți își dau mâna înaintea altarului, cel care are mâna mai rece va muri primul.

Dacă mireasa se strâmbă la soacră, moare soacra.

Să nu te măsori cu trestia, că mori!

Când zboară multe muște pe lângă foc, se strică vremea.

Copilul născut lunea are noroc și viață lungă.

DFM

Sursa: Credințe și superstiții românești, după Artur Coșovei și Gh. F. Ciaușanu, editura Humanitas.

categories Ziceri romanesti | comments Comentarii (0)

Povestea iepurașului de Paști

De ce vine iepurașul de Paști, dragii meii? Sunt multe povești și legende vechi transmise pe cale orală sau scrise. Într-una din ele, se spune că Eostre, zeița primăverii a găsit, într-o iarnă, o pasăre rănită. Ca să o salveze de la moarte, a preschimbat-o într-un iepuraș. Deși nu era pasăre, iepurașul a început să facă ouă.
Iepurele alb este văzut ca un simbol al purității și fertilității, datorită capacității sale de a se reproduce. În mod similar, în tradițiile scandinave, le era simbolul zeiței mamă.
Legenda iepurașului de Paște mai este legată și de povestea tristă a unei femei sărmane, care nu putea să le cumpere dulciuri copiilor ei. Într-o seară, în timp ce-și frământa mâinile ca să găsească o soluție, i-a venit ideea să picteze niște ouă obișnuite, de găină, și să le ascundă în grădină. S-a gândit că a doua zi, copilașii ei vor găsi darurile și se vor înveseli. Dimineață, copiii au zărit un iepuraș prin grădină și au fost convinși că el a adus ouăle. Tare s-au mai bucurat!

 

De atunci, în fiecare an, copiii fac un cuib din frunze, mușchi sau iarbă în grădină, sperând că iepurele de Paște îl va umple cu ouă peste noapte.
Pentru creștinii medievali iepurele reprezenta un semn rău. Ei credeau că vrăjitoarele se transformă în iepuri de câmp, ca să le ia laptele vacilor lăsate să pască pe miriști.
Bunică-mea, Ioana, mi-a povestit demut, tare demult, eram mică, o legendă despre un iepuraș care a vrut să-l cunoască pe Iisus. Pe vremeea aceea, iepurii erau cu toții gri sau maronii. Niciunul nu era alb. A întrebat toate animalele unde-l poate găsit pe Iisus, dar nimeni nu i-a putut spune
Doar bufnița, care era înțeleaptă, i-a zis:
-Iepurașule! Fiul lui Dumnezeu se află în grădina Ghetsimani, dar cum ajungi tu acolo? Ești un biet iepure. E o cale lungă.
Iepurașul nu s-a descurajat, și a pornit să-l caute pe Iisus. A țopăit, a țopăit, și, în cele din urmă, a ajuns la grădina Ghetsimani. A așteptat răbdădor timp de trei zile și trei nopți, până când, în dimineața zilei de Paști, Iisus s-a întors în grădină.
Iepurașul nu-și mai încăpea în piele de bucurie. S-a apropiat și i-a sărutat piciorul unde erau rănile făcute de cuie. Mântuitorul l-a mângâiat și, în clipa aceea, blana animalului s-a făcut albă ca lumina.
Dana Fodor Mateescu

categories Lumina Credinței | comments Comentarii (0)

România, acasă, de sărbători

Ca în fiecare an, înaintea sărbătorilor de iarnă, pe la sfârșitul lunii noiembrie, românii dau din colț în colț. Nici pandemia, nici previziunile sumbre referitoare la creșterea prețurilor la tot ce mișcă (și ce nu mișcă) nu-i pot alunga pe oameni din hipermarketuri atunci când vine vorba de căutarea soluției optime de cadou pentru cei dragi sau obligații.
La noi, tradiția spune că masa de Crăciun trebuie să fie neapărat îmbelșugată, dar alegerea darurilor este o chestiune de gust și rafinament.
Pentru cei plecați departe de țară, un obiect tradițional românesc lucrat cu multă migală și pricepere de meșterii populari este întotdeauna o bucurie. O farfurie cu modele tradiționale, un castronel sau măcar o căniță de țuică din Corund, aduc România la masă.
O față de masă albă se poate transforma în stil românesc dacă puneți pe mijlocul ei o bordură țesută cu motive transilvane.
Așezați aperitivele pe un platou cu păsări sau flori și veți călători cu sufletul în inima Ardealului, în casa bunicilor care au plecat. O icoană pe sticlă este un element de statornicie și credință românească.

Un coș cu produse tradiționale românești trebuie îmbrăcat cu un merindar superb și vă veți înveseli casa și sufletul.
Există chiar și ouă cu motive de iarnă, încondeiate în Bucovina, care se pot agăța în bradul de Crăciun.

Alături de aceste minuni, stau clopoțeii din ceramică, pictați manual cu imagini unice din lumea satului de odinioară, cu flori, păsări, cu Brașovul iubit sau zăpezile de altădată. 
Aduceți la masa voastră, de sărbători, un element cât de mic din patria mamă!

www.artizanescu.ro

categories ARTIZANESCU.RO IN PRESA | comments Comentarii (1)