„Lecția” lui Eugene Ionesco, la Sibiu


Vizualizari: 3.358

Cea de-a treia premieră a stagiunii de toamnă se joacă la Teatrul Naţional „Radu Stanca joi, 25 septembrie. Regizorul Mihai Măniuţiu montează una dintre cele mai fascinante piese ale lui Eugène Ionesco, „Lecţia”. Avanpremiera spectacolului va avea loc azi la ora 19:00, iar premiera oficială la începutul lunii octombrie.

Artizanescu masti traditionale Vrancea Artizanescu

„Lecţia” este un spectacol ce vorbeşte despre manipulare, seducţie, orori, robotizare, dar şi despre felul în care civilizaţia evoluează, sau ce înseamnă progresul. E un foarte puternic text politic, unul dintre cele mai subtile şi în acelaşi timp generoase texte – în sensul că este compus şi structurat în aşa fel încât să poţi reflecta în oglinzile lui orice formă de dictatură, orice act politic care ţinteşte dezumanizarea, distrugerea individualităţii şi libertăţii omului. Genocidul, spălarea creierelor, purificările etnice, crimele în masă, totul se petrece sub ochii noştri. Nu ne mai putem preface că nu ştim. Trăim într-o epocă în care suntem cu toţii interconectaţi. Cei care pretind că nu ştiu, vor să-şi ţină ochii închişi. Un astfel de spectacol îi determină să deschidă ochii. Nu scapi de coşmaruri pretinzând că joci într-o feerie.“ (Mihai Măniuţiu, la Radio România Cultural)

Regizorul Mihai Măniuţiu a declarat că a fost mult de lucru la „Lecţia”, respectiv cel de-al şaptelea spectacol pus în scenă la Sibiu, dar că nu gradul de dificultate al spectacolelor e important, ci al directorului, care nu s-a temut să accepte provocări în trecut, cu spectacole cu buget mare sau care prezentau alte riscuri.

„Munca a fost foarte intensă şi va continua pentru că nu e un spectacol despre care să zici „L-am terminat!”, noi o să-l continuăm pentru că este un spectacol cu o energie devastatoare. Am avut şi o echipă de tineri care m-a injectat cu multă tinereţe şi s-a muncit foarte mult. Dar cred că aşa era normal, în condiţiile în care să nu uităm că este una dintre cele şapte piese geniale ale lui Ionesco”, a declarat Mihai Măniuţiu.

Din distribuţie fac parte Constantin Chiriac, Florentina Țilea, Mariana Mihu Plier, Veronica Arizancu, Emöke Boldizsár, Ioana Cosma, Serenela Mureșan, Veronica Popescu, Maria Soilică, Cristina Stoleriu, Alexandra Șerban şi Codruța Vasiu.

P.S. Măștile tradiționale, care vor „juca” pe scenă alături de actori, în piesa „De ce Hecuba” de Matei Visniec, în regia Ancăi Bradu,

sunt făcute în Vrancea de renumiți meșteri populari, și au fost achiziționate de la Artizanescu.ro

 

Comments

comments

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasa un raspuns