Obiceiuri strămoșești, de Florii


Vizualizari: 1.190

Filed under : Lumina Credinței

Salcia este și  copac, dar și tufă mică. Mâțișorii se sfințesc cu agheazmă, la biserică, în ziua de Florii și se oferă credincioșilor. Există un mit care spune că „Floriile erau o sfântă care se numea Floarea. Ea bătea iarna cu mâțișorii de salcie, ca să plece, înainte de Sf. Gheorghe. De aceea, mâțișorii se silesc să înflorească repede.”

(Bagiurea- în Moldova)

În Cuciur Mare, fetele și femeile se gătesc, în ziua de Florii, la biserică, ca la nuntă, căci se spune că, „în acea zi, Maica Domnului a dus mâțișoare la biserică; pe când de Paști nu se găsesc, că atunci a fost Domnul Christos mort.”

Când se vine în ziua de Florii acasă cu mâțișoare, bați pe cine găsești în casă, și zici: „Nu te bat eu, dar te bat mâțișoarele, că de azi într-o săptămână îs Paștile și să nu ai junghi peste an.” (zicere ruteană)- Bucovina-

Când vine bărbatul de la biserică, cu salcia, o bate pe femeie pe spate și zice: Să trăiești, la mulți ani! Apoi bate și copiii. (Broscăuți)

Mâțișorii pe care-i primești la biserică să-i numeri, și dacă-s cu soț vei vei căsători peste an. Dacă vor fi fără soț, unul dintre parteneri va muri. (Botoșani)

Cu mâțișorii de la Florii să bați vaca, să alungi bolile. Când vii de la biserică, să înghiți trei mâțișoare, ca să nu ai friguri peste an. Dacă nu-i casa îngrijită, să nu aduci mâțișoarele-n casă, că-i păcat. Să le pui afară, la streașină.

În Ropcea, mâțișorii de la Florii se țin în fereastră, căci apără casa de fulger. Mâțișoarele luate de la biserică, de Florii, ne apără de diavol. (Broscăuți)

Sursa: „Datinele și credințele poporului român”, colecția Mythos- autor Elena Niculiță Voronca

Editura Saeculum, 1998

Comments

comments

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasa un raspuns