A fost odată prima şcoală românească…

Catedrala Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului reprezintă pentru locuitorii din Ţara Bârsei un avanpost în lupta pentru păstrarea tradiţiei şi culturii româneşti. Când norii tulburi ai veacurilor trecute încercau să umbrească această vatră de credinţă, aici, lângă zidurile cetăţii, s-au ridicat câteva dintre cele mai mari valori ale spiritului românesc. În curtea aşezământului vechi de mai bine de 500 de ani, îşi deschide şi astăzi, generos, porţile, muzeul primei şcoli româneşti, unde învăţăceii de acum 5 secole primeau lumina cărţii în limba maternă. Biserica Sfântul Nicolae mângâie, cu turla ei semeţă, cerul, arătând că de acolo coboară adevărata Lumină, iar brazii seculari, de la poalele Tâmpei, murmură parcă o poveste fără sfârşit despre faptele bunilor creştini de aici, care timp de sute de ani au păstrat neatinsă această oază a ortodoxiei.

Întâiul mare poem al acestui neam

Catedrala se află în Piaţa Unirii din Braşov. Pe oricine întrebi de biserică sau de mormântul lui Nicolae Titulescu va şti să te îndrume. Înalt până în tăriile cerului de munte şi puternic, lăcaşul de cult veghează de atâta amar de ani sufletele celor care cred în Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica e înconjurată de flori şi brazi, iar zidurile ei bătrâne şoptesc, pentru cei ce vor să asculte, îndepărtata ei istorie. Aici slujesc preoţi cu har şi dragoste de cultură, ardeleni mândri. Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului deţine o impresionantă bibliotecă şi o arhivă îmbogăţită cu hrisoave şi cărţi domneşti, mii de acte, zapise, registre şi scrisori care constituie un tezaur pentru istoria şi cultura neamului românesc. Cele aproximativ 4000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente, precum şi numeroasele obiecte muzeale stau astăzi mărturie, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a începuturilor. „Un factor obiectiv de păstrare a entităţii naţionale l-a constituit credinţa strămoşească, ne spune părintele Vasile Oltean, directorul muzeului. Biserica Sf. Nicolae a fost un centru luminos de rezistenţă ortodoxă, o punte de legătură între Transilvania şi Ţara Românească, un centru al vieţii religioase, izvor de întărire naţională. Românii de pe aici şi-au păstrat şi cultivat o bogată tradiţie populară care i-a ţinut uniţi. Şi azi se practică un obicei, necunoscut prin alte părţi, care datează de pe vremea dacilor. Este vorba despre obiceiul junilor braşoveni, care a rezistat chiar şi în epoca lui Ceauşescu.” O vizită prin muzeu este emoţionantă. Aici sunt organizate expoziţii tematice: “Junii braşoveni”, “muzeul Tudor Ciortea”, muzeul Nicolae Titulescu”, “Scheii Braşovului în pictura lui Ştefan Mironescu”, etc. Băncile scrijelite, unde se înghesuiau învăţăceii, călimările de cerneală şi tăbliţele pe care se scriau literele, te îndeamnă să le atingi. Aceasta este sala de clasă “Anton Pann”. Mai de parte, sala “Diaconul Coresi”. Dintre exponatele întâlnite, menţionăm câteva titluri valoroase: “Cazania a II-a” (Carte românească cu învăţătură) tradusă de protopopii Iane şi Mihai, “Psaltirea”, Sbornicul”, “Octoihul” şi, bineînţeles, tiparniţa diaconului la care se poate lucra şi azi. Lucian Blaga spunea că aceste cărţi au înscris în cultura română “întâiul mare poem al acestui neam”.

A fost odată prima şcoală românească

Mai întâi s-a ridicat biserica, despre care au scris cronicile vremii în anul 1292. Apoi, un Omiliar sau o carte de învăţătură din secolele 11-12, confirmă existenţa unui lăcaş de școală, aici. Primul document care atestă o biserică ortodoxă română în Schei, Braşov, este Bula Papală din 25 decembrie 1399. Cronica lui Radu Tempea indică anul 1495 ca început al construirii bisericii. Tot atunci se ridică în apropiere şi Şcoala Românească, reclădită apoi în 1760, adăugându-i-se un etaj în stil baroc. Începând cu anul 1559 limba de predare în această şcoală era româna. Primul ctitor al bisericii a fost Neagoe Basarab, apoi urmează Petru Cercel care, la îndemnul protopopilor Iane şi Mihai din Schei, au ridicat în anul 1583 tinda bisericii de piatră înfrumuseţând-o cu podoabe şi pictând chipurile sfinţilor. Ce n-au isprăvit ei a terminat mai târziu Aron Vodă, care a înălţat şi un turn. Pisania bisericii, săpată în piatră şi montată deasupra uşii, îi înfăţişează pe cei doi voievozi din urmă, care au continuat şi încheiat o lucrare de suflet începută mai demult. În arhiva bisericii se păstrează cu sfinţenie hrisovul de danie din anul 1594, dat de Aron Vodă, prin care oferă anual Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Braşovului 12.000 de aspri, precum şi alte daruri, odoare şi veşminte. Hrisovul arată că biserica a fost zidită cu ajutorul celor doi voievozi din Ţara Românească şi Moldova. Între 1556 şi 1588 diaconul Coresi, împreună cu alţi colaboratori, tipăresc primele cărţi de circulaţie în română, oficializând definitiv scrisul în această limbă. În 1570 diacul Oprea scrie Octoihul Românesc (carte de cântări), iar 8 ani mai târziu, popa Voicu scrie „Învăţături Morale din Vieţile Sfinţilor- cuvântări la sfinţi şi pilde de folos sufletesc”. Autoritatea locală acceptă în anul 1578 folosirea ca prim manual românesc a Catheismului coresian la şcoala din Schei. Şcoala nouă, de piatră a fost construită în 1597 prin osteneala protopopului Mihai din fondul dăruit cu dragă inimă de Aron Vodă al Moldovei. Aici veneau să cunoască lumina învăţăturii toţi copiii Braşovului.

Cărţi din piele de miel nenăscut

Mai trec câţiva ani şi popa Iane scrie întâiul text braşovean în limba română, iar apoi, în secolul 16, dascălul Barbu Hoban se osteneşte şi scoate primul manual de filosofie. În anul 1651 sunt terminate construcţiile paraclisului de la etaj, inedit pentru bisericile româneşti, paraclis de taină, secret, care îmbracă turnul pe trei laturi cu trei încăperi sprijinite pe zidurile pridvorului. Se păstrează pictura originală. Între anii 1733 şi 1738 se ridică paraclisul de nord, cu hramul Buna Vestire. Pictura originală, deosebit de valoroasă şi de frumoasă este realizată de zugravii craioveni Hranite Grigore, Gheorghe, Ioan şi Mihail. Scenele cu soborul de la Niceea, Roata lumii sau tema Învierii au fost admirate foarte mult de istoricul Nicolae Iorga. Paraclisul este ridicat prin strădania cronicarului şi protopopului Radu Tempea al II-lea, dar şi în baza daniei domniţei Ancuţa, fiica voievodului Constantin Brâncoveanu şi a ctitorilor Constanda lui Manole şi Hagi Radu Inaş. Vrednicul protopop Eustatie Gris a hotărât construirea celui de-al doilea paraclis, de la sud, început în 1750 şi ridicat în doi ani. Pictura iconostasului şi cea murală din interior şi exterior au fost realizate cu măiestrie de o echipă de zugravi alcătuită din Ioan, Iancu şi ucenicii lor, Irimia şi Constantin. Iconostasul este sculptat şi decorat cu motive brâncoveneşti. Nu se scurge multă vreme şi, la 1757, dascălul Dimitrie Eustatievici scrie prima gramatică, iar la 1797 Radu Tempea al cincilea tipăreşte gramatica românească. Unele cărţi se făceau pe atunci din piele de miel nenăscut, pentru că era foarte fină şi neporoasă. Există şi acum expuse la muzeu astfel de rarităţi. Între 1821 şi 1828, Anton Pann poposeşte pentru câtva timp în Schei. Biserica a trăit în strânsă legătură sufletească alături de şcoala românească.

Minunea Maicii Domnului

Biserica Sf. Nicolae a fost întotdeauna o vatră de lumină şi închegare ortodoxă, reuşind să solidarizeze în jurul ei întreaga suflare românească din acele vremuri. Preoţii care au slujit aici, cărturari vestiţi, au adus o contribuţie însemnată la patrimoniul culturii şi limbii literare, materializată prin editarea primelor cărţi româneşti, scrierea primei gramatici româneşti, copierea şi traducerea unor manuscrise de o inestimabilă valoare, bijuterii unicat ale culturii şi literaturii populare din ţara noastră. Vizitând muzeul primei şcoli româneşti ţi se taie răsuflarea descoperind atâtea taine preţioase ale propriului popor. Din păcate, astăzi, puţini bat la uşa culturii romăneşti, tinerii preferând să-şi petreacă în alte feluri timpul liber. „Mai vin din când în când turiştii străini, ne spune cu amărăciune părintele Olteanu, directorul muzeului. Când află despre ce cărţi valoroase este vorba aici, nu le vine să creadă că există aşa ceva în România. Nişte italieni se mirau că avem trotuare. Alţii ne întrebau dacă avem televizoare. E trist.” Biserica sf. Nicolae a trăit clipe dramatice, în urmă cu câţiva ani, atunci când a fost furată o icoană veche din 1554, înfăţişând-o pe Maica Domnului cu pruncul Iisus Hristos. Valoarea ei, în 1993, se ridică la 200.000 de dolari. Preotul Vasile Prodea îşi aminteşte că atunci s-a întâmplat ceva nemaintâlnit: „Icoana a fost furată de un ţigan. N-a vândut-o, a ţinut-o în casă. Hoţul a povestit poliţiştilor, după ce a fost prins, că, de fiecare dată când intra în camera unde era icoana, îl năpădea transpiraţia, tremura din toate încheieturile, i se făcea frică şi se sufoca. Trebuia să scoată icoana afară.” Toţi enoriaşii s-au rugat împreună cu preoţii ca icoana să fie găsită. În cele din urmă poliţiştii au adus-o înapoi, spre marea bucurie a tuturor. Părintele a plâns ca un copil când a văzut-o la locul ei. Maica Domnului mai făcuse o minune.

Dana Fodor și  Răzvan Mateescu

Comments

comments