Cine desparte doi dragi, poartă-i corbii carnea-n fagi

Strigătura sau țâpuritura românească era nelipsită la nunțile tradiționale, la joc sau la șezătoare. Reprezintă un patrimoniu imaterial, spiritual, cu o valoarea deosebită pentru țăranul român.

Vai săraca nănașa,

De trei zile tot să gată

Și-o vinit cu rochia spartă

Vai săracu` nănașu`

De tri zile s-o gătat

Și-o vinit cu clopu` spart.

Conform dicționarului explicativi al limbii române, strigătura este o exclamație onomatopeică, o specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu un caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul unor jocuri populare.

Cel mai ades, românul strigă de bucurie, dar și la necaz.

Din bogăția inestimabilă a folclorului românesc, prof. Rodica Sonia Butnaru, autoarea volumului Strigătura, apărut la editura Semne, a ales „strigătura”, intuind valoarea etică și estetică, dar și calitățile educativ formative ale acestei specii absolut fermecătoare a liricii populare.

Cine strică dragostele

Mânce-i grâul păsările

Și n-aibă pâne pe masă

Nici sănătate-n casă.

„Această specie a creației populare orale s-a născut odată cu neamul românesc, odată cu limba noastră, odată cu jocul și cântecul, cu călușarii și hora, la care se strigau comenzile de joc ori aprecieri la adresa dansatorilor.”

Cine desparte doi dragi,

Poartă-i corbii carnea-n fagi,

Ardă-i focul peste-ogoară

Sau de grea boală să moară.

Legată de evenimentele cotidiene ale vieții tărănești, dar și de cele de excepție, strigătura a urmat calea acestui mediu și, ca atare, și-a restrâns, treptat, atât aria, cât și ponderea maniestării. Cel mai mare deserviciu, credem, i-a adus slaba cunoaștere, în raport cu alte specii ale creației populare, care erau mai ușor de surprins decât strigătura, creație adeseori spontană, improvizație de moment și de ocazie.”

Cine iubește și spune,

Nu-l răbda, Doamne, pă lume,

Cine iubește și tace,

Rabdă-l, Doamne, și-i dă pace!

….

Ieși afară, soacră mare,

Că vinim cu noru-ta,

Fără ladă, fără țol

Și vine cu curu` gol.

….

„Am fost ieri seară la clacă,

N-am găsit fată să-mi placă

Fata care-mi place mie

N-o lasă mă-sa să vie.

Și mi-o ține-nchisă-n casă,

Nu-i dă drumu` să iubească.

Prof. Rodica Sonia Butnaru- Strigătura, specie literară a folclorului românesc

Comments

comments