Cum a apărut albastrul de Horezu?

A fost odată ca niciodată, un flăcău blond ca o floare a soarelui, înalt și zdravăn ca un taur. Făcea oale de Horezu. Din asta trăia. Se născuse acolo și învățase meșteșugul ăsta sfânt de la tatăl și bunicii lui. Tânărul era frumos și harnic, din degetele lui ieșeau adevărate comori. Se mira întreaga localitate, cum de putea Costel să potrivească așa de minunat culorile și să alcătuiască așa de bine farfuriile ori ulciorașele.

-Cum faci nepoate, de-ți ies așa de frumoase? Ce bagi în ele?, îl întreba țața Cornelia, o muiere aprigă, de peste drum, curioasă foc să afle secretul meșterului. (Concurența, de!)

-Pun suflet, țață!, râdea Costel cu toți dinții și făcea: sfârrrr, sfârrr, la roată. Abia lipise un boț de lut…

Într-o zi însă, flăcăul cel harnic s-a îndrăgostit lulea, (narghilea, pipă!) de Lina, o fată dintr-un sat vecin. O zărise la horă, duminica și i-a picat cu tronc. Rău de tot! Ochi ca ai ei, de un albastru crud, intens și fierbinte, nu mai văzuse-n viața lui Costel. Erau mari cât strachina și adânci!

Ei, din clipa aia, toate farfuriile, ulcelele, ciorbalaele și străchinuțele au început să fure din culoarea ochilor Linei. Degeaba îl certau ai lui:

-Măăă, albastru nu-i culoare de Horezu! Pune bej, pune maro și-un strop de verde, da` nu albastru!

Aș! Costeluș parcă turbase. Vedea numai albastru în fața ochilor. Nu se putea abține.

Vecinii, meșteri olari ca și el, râdeau:

-Hă, hă, hă! Înnebuni Costel. Face strechini albastre ca ochii drăguței. Vorba aia: la Slatina fetele au ochii cât strachina, băăă, o să rămâneți cu oalele nevândute!

Dar n-a fost așa.

Farfuriile, ulciorașele și cănițele cu albastru au plăcut domnilor de la oraș și străinilor. Le-au cumpărat pe toate, ba încă mai cereau, dar Costel n-a mai avut de unde să le dea. Le-a promis că, după nuntă, o să facă altele. Avea și ajutor de nădejde. Pe Lina, fata cu ochii albaștri și mari cât strachina. De atunci, mai toți meșterii s-au apucat să picteze farfuriile și cu albastru. Așa a intrat această culoare deosebită în viața oalarilor din Horezu.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa! M-am suit pe-o vrăbiuță și vă dau o străchinuță.

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments