Icoana Sfântului Antonie i-a adus o casă unei bucureștence

Unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai românilor este Sf. Antonie cel Mare. De-a lungul vremii, icoana acestuia, aflată în biserica ce-i poartă hramul, de lângă Curtea Domnească, a ajutat mii de oameni, care și-au căutat alinarea suferințelor, o locuință, un partener de viață sau au vrut să aibă un copil. Prăznuit pe 17 ianuarie, Sfântul Antonie mai este numit și „Părintele monahilor”. El este poate cel mai popular ascet, considerat începătorul vieţii calugăreşti și întemeitorul monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.

A împărțit toată averea săracilor

Antonie cel Mare s-a născut în anul 251, în satul Coma din Egiptul de Mijloc și a fost fiul unor țărani creștini înstăriți. Când Antonie a împlinit 20 de ani, a dat toată averea moștenită săracilor, și-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate, cu gândul și inima la cuvintele lui Iisus Hristos: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoara în cer; după aceea, vino și urmează-Mi!” (Matei 19, 21). O perioadă de timp Antonie s-a nevoit într-o colibă de lângă satul natal, dar când a împlinit 35 de ani, s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului. Aici a locuit sfântul vreme de 20 de ani, până când ucenicii lui l-au silit să părăseasca acest loc. Se spune că Antonie era aproape mort din cauza atacurilor diavolești. După ce în anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximin, Antonie se stabilește în 312 în desert, pe muntele Kolzim. Aici a rămas până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici.

Când a murit era vesel

N-a părăsit locul acela decât pentru a-și vizita discipolii și pentru a doua sa călătorie la Alexandria, când a sărit în ajutorul Sfântului Atanasie cel Mare, unul dintre apropiații săi, care era persecutat de arianiști. Sfântul Antonie s-a ridicat la Domnul în anul 356 d. Hr.. Singurele relatări despre el le avem de la Atanasie, ucenicul său care spunea că la moartea lui Antonie, au coborât îngerii „bucurându-se de dânșii, el și-a întins picioarele și zăcând cu fața în sus, se arăta vesel; după aceea și-a dat sufletul, și s-a dus la Sfinții Părinți.” Discipolii lui, l-au îngropat, ascunzându-i trupul în pământ, așa cum le poruncise el înainte să moară. Nimeni nu a știu vreodată unde se află coprul lui, în afară de ei.

Icoana face minuni și azi

În București, biserica monumentală, ce poartă hramul Sfântul Antonie, ctitorită de Mircea cel Bătrân și Vodă Mircea Ciobanu, se află lângă Curtea Veche și este recunoscută pentru minunile care se petrec aici, în special marțea, când curtea lăcașului se umple de credincioși. Un obicei ce se pierde în negura timpului spune că trebuie să te rogi timp de 9 săptămâni, la icoana făcătoare de minuni a Sfântului, în fiecare zi de marți. În cea de-a 10 săptămână trebuie să aduci rugăciune de mulțumire și să dai de pomană fructe, ulei, pâine, etc. De-a lungul vremii, au existat multe minuni săvârșite de Sf. Antonie. În timpul marelui incendiu din București (1847), icoana Sf. Antonie se găsea în Biserica Pușcăriei, care a ars complet. Acest lăcaș de cult se afla lângă biserica Buna Vestire (Domnească). Numai icoana Sfântului Antonie a rămas, ca prin miracol, neatinsă. Atunci, părintele egumen de la biserica Buna Vestire a luat-o și a așezat-o în partea dreaptă a altarului, lângă icoana Bunei Vestiri. Una dintre multele minuni săvârșite de Sf. Antonie este dată relativ recentă. După ce s-a rugat timp de 9 marți la rând la icoana făcătoare de minuni a sfântului Antonie, o bucureșteancă a venit, după obicei, a zecea oară ca să-i aducă mulțumiri și să împartă câte ceva oamenilor săraci. Ea își dorea să primească o locuință. În timp ce se ruga, o mică floare, așezată de cineva pe rama icoanei, i-a căzut pe umăr. După câteva zile, cererea pentru locuință depusă la primărie i-a fost aprobată. Femeia a plâns de bucurie…(Dana Fodor Mateescu)

Comments

comments