Era de un Paști, prin 1978 sau 79. Bunica paternă trebăluia prin curte, și dondănea întruna despre jocurile din copilăria ei, crezând că o ascult. De fapt, cred că nici nu-i păsa dacă rețin ceva din vorbele ei, îi plăcea doar să se audă, să-și amintească.
Eu, cu o ureche la ea și cu un ochi la prietenul meu, Samy (care „opera” cu un ac ditamai gândacul – avea peritonită, trebuia salvat!), încercam să înțeleg ce tot vrea „maia” să spună.
-Dănuță, zicea ea, când eram ca voi, a doua zi de Paști ne jucam de-a scăruța.
-Ce scăruță?, întreba Samy dintr-o dată curios. (Gândacul nu mai prezenta interes, decedase subit pe masa de operații.)
-Scăruța și ouăle roșii.
-I-auzi! Cum e jocul ăla, poate îl face și noi!
-Păi, un copil punea un ou roșu pe o scăruță făcută din doi jipi de cucuruz…
-Ce-i ăla cucuruz?
-Porumb.
-Da` jipii?
-Cocenii de le cucuruz, din ei făceam scăruța…
-Aha.
-… un copil punea ou` pe scăruța asta și-l lăsa să se rostogolească la vale, în jos, până se oprea undeva. Dup-aia, venea alt copil, cu ou` lui și-i dădea drumul.
Dacă ouțele se loveau între ele, ăla de arunca ultimul ou le lua pe amândouă. Dacă nu se ciocneau, veneau și alți copii cu ouăle lor, să-și încerce norocul. Lăsau câte un ou roșu pe scăruță, până umplea curtea. Tare fain era jocu` ăsta. Ne îndopam cu ouă, duceam și acasă. Era sărăcie p-atunci…
Ei, ne-am apucat și noi să ne jucăm scăruța. M-am dus acasă și am adus un castron cu ouă colorate, am luat și de la bunică-mea. N-am avut jipi de cucuruz, dar a construit Samy ceva din niște crenguțe de vișin.
Poc, poc, poc, făceau ouăle care se rostogoleau prin toată curtea.
Aaaaah! Calamitate! În ziua aia, Samy mi-a luat 17 bucăți. Turbam.
Maia râdea de mine:
-Ți-a făcut-o ovreiașu`, Dănuță! Ai rămas fără ouă. Ha! Ha! Ha!
Dana Fodor Mateescu
RSS feed for comments on this post. TrackBack URI