Macul, floarea iubirii și a liniștii

Se spune că, în Sâmbăta Mare, toate florile au rămas treze la privegi, numai macul a adormit. Auzindu-şi, totuși, semenele strigând „Hristos a înviat!”, macul s-a trezit şi s-a ruşinat atât de tare, încât şi-a schimbat culoarea din alb, cum era până atunci, în roşu aprins.
Romanii şi grecii considerau macii un simbol al dragostei. Romanii îi considerau drept vindecători ai rănilor din dragoste, iar grecii îi vedeau ca pe un semn al fertilităţii, dătători de sănătate şi de putere.
La noi, în tradiția populară copiilor agitați li se dădea pentru calmare și somn ceai din capsule uscate de mac ori semințe fierte în lapte.

Unii țărani puneau flori roșii de mac într-o ceșcuță cu apă fiartă si aceasta se bea pentru somn.
Se mai punea, în acest scop, în scalda copiilor, planta întreaga sau numai capsulele.

De-a lungul timpului, macii au simbolizat somnul, pentru că opiul extras din maci este un sedativ, au simbolizat pacea, dar şi moartea, prin culoarea de roşu aprins a florilor de mac.
O legendă romană soune că macul ar fi fost creat de Hypnos, zeul somnului, care încerca să o ajute pe Ceres, zeiţa recoltelor, care nu mai putea să dea rod lanurilor de grâu, fiind prea epuizată după ce-şi căutase fiica rătăcită. Macii au ajutat-o să doarmă şi, după ce zeiţa s-a refăcut, grâul a început din nou să crească.
Prezenţa macilor a rămas, de atunci, în credinţa populară, esenţială pentru recoltă.
Potrivit legendelor creştine, macul ar fi apărut din sângele vărsat de sfinţii martiri.
Având semnificaţii dintre cele mai variate, macul simbolizează frumuseţea şi gingăşia persoanei căreia îi este oferit, este floarea dragostei pasionale, dar este şi simbol al odihnei sufletelor celor adormiţi întru Domnul.

DFM

Comments

comments