Minunile orașului Caracal


Vizualizari: 7.887

Caracalul la sfârșit de iulie seamănă cu un imens borcan cu miere. Parcă toţi trandafirii din oraș s-au vorbit între ei să înflorescă în acelaşi timp. De pofta lor, înţepeneşte inima-n albine. De numele localității se leagă cîteva poveşti amuzante. Oamenii de prin partea locului le numesc „minuni”. Restaurantele şi crîşmele situate pe la marginea urbei sînt deschise de dimineaţa pînă noaptea, micii sfîrîie optimişti pe grătarele încinse şi, cu orice caracalean ai vorbi despre minunile oraşului, afli de fiecare dată lucruri noi, în funcţie de vîrsta fiecărui interlocutor.

Să nu faci ca ţiganu’ cu capra!

Din vechime, umblă prin gurile românilor o legendă: cică prin aceste locuri s-ar fi răsturnat carul cu proşti şi că de aici s-au răspîndit prin lume. Nimic mai fals! Locuitorii oraşului sînt de părere, însă, adevărul a fost denaturat de răuvoitori şi că este vorba de cu totul altceva. Strînşi în jurul unei mese şchioape din fier forjat şi palmînd timid păhărele de cocîrţ sau votcă „matinal”, cinci localnici beau în tăcere. Nu sînt de acord, cu legenda carului. Pentru ei nici nu există, e o minciună. Ion Angheluş Marin, de 82 de ani, fost agricultor, se înroşeşte brusc, de nervi şi dă cu pumnul în masă: „Străbunicu’ meu zicea că pe vremea lui s-a răsturant la Caracal o căruţă plină vîrf cu ploşti, de băut, da’ se înţelese greşit cuvîntu’, ne spune Ion Angheluş Marin, de 82 de ani. Nu fu vorba de proşti, ci de ploşti. Da’ aşa se duse vestea şi rămăserăm cu blestemu’ ăsta pe cap. Să ştiţi de la mine, caracalenii-s deştepţi, vicleni şi iuţi ca ardeiu’ ăl roşu’.” Un coleg mai tînăr de pahar îl completează: „Bree, da’ bine le zisăşi! Dar dacă ar fi fost vorba de un car cu proşti care se răsturnă p-acilea, eu cred că la ora actuală la noi rămăseră numai deştepţii! Ăilalţi se răspîndiră prin lume.

Asta-i gîndire de caracalean-adevărat!”. Caracalul este cunoscut şi drept un oraş al poznelor. Ca o ironie a sorţii, închisoarea din localitate se afla, în trecut, pe strada Libertăţii, cimitirul era situat pe strada Reînvierii, iar una dintre brutării, pe strada Foametei. Apoi, într-o zi, s-a întîmplat altă bazaconie: a luat chiar foc sediul pompierilor. O poveste de pomină, aflată de la localnici, este aceea despre un biet ţigan, sărac lipit, care ducea de funie o capră, singura lui avere. La o trecere la nivel cu cale ferată s-a oprit, pentru că era bariera lăsată. Între timp, doi automobilişti care aşteptau la rînd s-au luat la harţă din motive necunoscute, apoi la bătaie. Ţiganul a legat căpriţa de barieră, ca să nu fugă şi sărit să-i despartă. Trenul a trecut, s-a ridicat bariera, şoferii s-au liniştit şi au pornit în trombă. Ţiganul dă să plece şi el. Dar, ia capra de unde nu-i! A căutat-o disperat peste tot. Nimic! În cele din urmă, ridicînd ochii spre cer, descoperă „minunea”. Animalul se bălăngănea, spînzurat de barieră. De atunci, a rămas vorba: să nu faci ca ţiganu’ cu capra!

Poliţia, fără balamale

În urmă cu mai bine de 20 de ani, pe vremea comunismului, mare haz a fost în oraş cînd a căzut litera „B” de pe clădirea băii comunale. Astfel se putea citi „aia comunală”, spre rîsul tuturor celor care treceau prin zona respectivă. Ba se dusese vestea, de mai veneau să se hlizească şi de prin satele apropiate, ca la panaramă. Distracţia a durat pînă s-a hotărît cu seriozitate ca litera „B” să fie repusă la locul ei. Şi macaraua uitată între blocuri, după ce ele au fost construite, constituie încă o „minune” a Caracalului. Tot în oraşul întîmplărilor ciudate, dar hazlii, s-au furat pînă şi balamalele de fier care ţineau uşa poliţiei. Erau grele, tocmai bune de topit. Vina a căzut pe ţiganii care umblă după fier vechi. Se pare că ei le-au şparlit noaptea, lăsînd poliţiştii…fără balamale. Isprava a dat multă bătaie de cap autorităţilor. În cel mai scurt timp, însă ele au fost refăcute. „Eu cred că în fiecare oraş din ţară s-a întîmplat ceva semnificativ care rămîne în amintirea localnicilor, spune primarul Gheorghe Anghel. Oltenii sînt isteţi, ştiu să facă haz de necaz, au ingeniozitate şi se ţin uneori de şotii. Totuşi, consider că minunile Caracalului sînt statuile şi monumentele vechi, clădirile care au o valoare inestimabilă, celebrul parc Poroineanu sau exemplarele superbe de arborele vieţii, Gingko-Biloba, şi platanii seculari. Mihai Viteazul a ridicat Caracalul la rangul de oraş, a făcut aici o curte domnească şi o biserică. Localitatea este plină de vestigii care ar putea fi speculate din punct de vedere turistic, stau dovadă descoperirile arheologice din vremurile paleolitice, neolitice, epoca bronzului. În biserica Adormirea Maicii Domnului se află înmormîntat vestitul haiduc Iancu Jianu. Asta da, minuni, dar, din păcate, ele se cunosc mai puţin.”(Dana Fodor și Răzvan Mateescu/Foto: Răzvan Mateescu)

 

Comments

comments

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasa un raspuns