O vorba din batrani spune ca atunci cand un olar rupe din pamant o bucata de lut si se apuca s-o framante, dracul, care pandeste pe la spate, incepe sa rada si sa sa arate spre om cu gheara, batjocoritor: „Ha Ha Ha! Ia te uita! Framanta lut pe lut…” Ca sa fie ocrotit, olarul trebuie sa-si faca semnul crucii de fiecare data cand incepe lucrul, altfel oala i se va sfarama.
Mestesug mostenit din tata-n fiu
Meseria aceasta a dat de mancare multor suflete de-a lungul vremurilor. Azi, insa, puțini mai sunt cei care-si sacrifica sanatatea pentru un ciob de strachina pictata in culori. Mesterii olari sunt din ce in ce mai puțini, ii mai gasesti doar pe la festivalurile populare si serbari agricole. Cu toate acestea, cum iei calea….spre Horezu, ii descoperi din loc in loc, la drumul mare, intinzandu-si strachinile si ulcelele colorate ca niste flururi prin fața curților, oferindu-le la prețuri derizorii turistilor iubitori de frumos. Chiar daca orasenii se intrec in a-si dota bucatariile cu mobilier ultramodern, majoritatea cauta sa aseze intr-un colt o bucatica de traditie romaneasca, un vas, o oala sau o farfurie de lut, ceva care sa le aminteasca de bunici si de strabunici. Mestesugul olarilor valceni se pierde in negura timpului. „Vesela” folosita de stramosii nostri continua sa fascineze. Pornind pe firul traditiei am ajuns la Slatioara, la doi pasi de Horezu. Aici e verde peste tot, copaceii parca au innebunit peste noapte, iar in iarba cruda s-au zbenguit ingerii. Pe stanga e o casuța ca din povesti.
Familia Petrescu traieste din modelatul si pictatul oalelor. Si-au facut atelierul chiar in curtea lor de la marginea soselei. Mihail este modelator in lut de patru ani si a mostenit acest talent de la mama lui, Maria, care picteaza vase din lut de multa vreme. Oalele, canile si farfurioarele realizate de mainile celor doi artisti sunt cu adevarat remarcabile. Pictura e fina ca un fir de par, culorile calde, o explozie de modele specifice. „Olaritul pare simplu la prima vedere, dar nu e, spune Mihail in timp ce modeleaza o vaza din lut. Cea mai importanta e compozitia, daca nu e facuta cum trebuie, s-a dus oala! Numai un tip de argila e bun. Trebuie sa ai rabdare, experienta, ambitie. Iar la decorare nu se pricepe oricine, aici ai nevoie de migala si talent.”
In fiecare farfurie, o portie de suflet
O camera batraneasca, rece, cu pamant pe jos, o roata mare din lemn, iar pe zidul de la rasarit, Maica Domnului da binecuvantarea din icoana. Acesta este atelierul olarului. Mihail rupe o bucata de lut, asa cam cat un pumn, o framanta bine, o bate, apoi o potriveste pe roata. Isi uda mainile, invarteste roata cu picioarele si incepe. In cateva secunde, din gaoacea palmelor lui se naste o frumusete de cana. O ia apoi cu grija si-o pune la uscat. „In fiecare farfurie e si sufletul meu. Portii mari de suflet. Cati stiu, cand iau o farfurie in palme ca in fiecare linuta e un cantec, o doina, o poveste, sufletul mesterului? Eu lucrez ca stramosii mei acum 2000 de ani, diferenta e ca am un bec, in loc de lumanare. Mereu ma gandesc ca framant si mangai, poate, oasele inaintasilor mei. Mai glumesc cu prietenii care imi zic: mai, Mihaile, cine stie ce-o sa ajungem si noi dupa ce vom muri: vreo solnita sau o vaza de flori?”
„Voi, romanii, sunteti atat de talentati, faceti lucruri atat de frumoase, dar le vindeti pe nimic, de parca nu le-ati pretui”
La un moment dat, de dupa usa, se ivesc doua codite curioase. E Daiana, fetita lui Mihail. Are patru ani si abia ajunge la roata. Vrea si ea sa modeleze lutul, dar nu reuseste decat sa se manjeasca pe manute, pe obraji, pe rochita. „Asa face mereu, rade Mihail. Ii place sa se bage intre oale, sa se joace cu ele. Mi-a spart o gramada. Copil!” Mihail Petrescu traieste modest in casuta lui de la marginea soselei, dar e fericit alaturi de familia si vasele lui minunate și unice. Atunci cand turistii straini opresc in poarta lui, ca sa-i admire creatiile, olarul e mandru, se bucura, si-i pofteste omenos inauntru. Insa ei vor sa-l vada la roata, in atelier, ii fac poze. Sunt extrem de curiosi cum lucreaza. „Intr-o zi a venit un canadian. Voia sa-l las sa vada cum se face o oala, ca sa invete si el. A stat langa mine cateva ore si s-a uitat. Spunea ca si el este olar, dar in Canada, iar la ei totul e electric, si roata, si cuptorul. A ramas uimit cand a vazut cata munca se depune aici pentru un vas. Apoi mi-a spus asa: Voi, romanii, sunteti atat de talentati, faceti lucruri atat de frumoase, dar le vindeti pe nimic, de parca nu le-ati pretui. M-a durut sufletul, dar avea dreptate!” (Dana Fodor și Razvan Mateescu)
RSS feed for comments on this post. TrackBack URI
It’s really a nice and helpful piece of information. I’m glad that you shared this helpful info with us. Please keep us informed like this. Thanks for sharing.
Eu sunt fascinat de smaltul colorat cu care picteaza oalele.Cred ca o sa fac un drum pana acolo.Frumos articol.Multumesc
Mergeti! Sunt sigur ca aveti ce vedea:)