Minunile din Dealul Martisorului

Peste drum de locul unde altădată trona mănăstirea Văcărești, răsare un vechi cartier bucureștean ce mai păstrează încă parfumul vremurilor de altădată: Dealul Mărțișorului. Numele i se trage de la marele poet Tudor Arghezi. Zona este străjuită de Biserica Sfântul Gheorghe, unde a slujit legendarul părinte Tătărâm, cel despre care localnicii mai bătrân și nu numai, își amintesc că era în stare să facă minuni.

Un cartier înflorit botezat de Tudor Arghezi  Continuare… »

categories Lumina Credinței, Oameni | comments Comentarii (0)

A fost odată prima şcoală românească…

Catedrala Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului reprezintă pentru locuitorii din Ţara Bârsei un avanpost în lupta pentru păstrarea tradiţiei şi culturii româneşti. Când norii tulburi ai veacurilor trecute încercau să umbrească această vatră de credinţă, aici, lângă zidurile cetăţii, s-au ridicat câteva dintre cele mai mari valori ale spiritului românesc. În curtea aşezământului vechi de mai bine de 500 de ani, îşi deschide şi astăzi, generos, porţile, muzeul primei şcoli româneşti, unde învăţăceii de acum 5 secole primeau lumina cărţii în limba maternă. Biserica Sfântul Nicolae mângâie, cu turla ei semeţă, cerul, arătând că de acolo coboară adevărata Lumină, iar brazii seculari, de la poalele Tâmpei, murmură parcă o poveste fără sfârşit despre faptele bunilor creştini de aici, care timp de sute de ani au păstrat neatinsă această oază a ortodoxiei.  Continuare… »

categories Calatoriile Artizanescului, Povestile localitatilor din Romania, Reportaje | comments Comentarii (0)

Cadourile care te înlocuiesc

De Crăciun, de Paști, atunci când merg în vizită la prieteni sau în nenumărate alte ocazii, românilor nu le place să meargă cu mâna goală. Statisticile au arătat că numai la sărbătorile de iarnă, care tocmai au trecut, concetățenii noștri au alocat aproape 600 de lei de căciulă pentru daruri. E mult? E puțin?

Nu ne propunem să analizăm cât de darnic este românul și nici să judecăm alegerea unora atunci când se prezintă la ușa gazdei cu o mică atenție, în funcție de posibilități.

Se spune că există cadouri faste sau mai puțin faste și că nu e bine să duci în dar cuiva papuci, bani sau pești de acvariu. Un cadou, în general, trebuie să fie în consonanță cu gusturile și aspirațiile destinatarului, dar poți și să-i sugerezi un nou domeniu la care nici nu s-a gândit.

O mare problemă, la care fiecare dintre noi ne gândim atunci când facem daruri, este dacă nu cumva vom dărui un obiect pe care persoana respectivă îl are deja în casă. Atunci cadoul este inutil și nu ne-am atins ținta. Doar gestul ar putea conta, într-o mică măsură.

Pentru a merge la sigur, dăruiți celor dragi, prietenilor sau obligațiilor, obiecte unicat ori cu valoare de unicat.

Dacă un obiect unicat lucrat de un artist plastic nu este întotdeauna potrivit pentru buzunarul celui care dăruiește, puteți apela la arta populară și meșteșugărească, creațiile artizanilor din zonele consacrate ale țării: Horezu, Bucovina, Corund, Vâlcea, Breaza, Cucuteni, etc. Încărcate cu multă energie pozitivă în timpul confecționării lor, obiectele populare surprind și aduc un zâmbet pe chipul destinatarului.

Fie că e vorba de o farfurie sau cană, modelate pe roata olarului după tehnici străvechi, de o lingură sculptată cu motive românești sau un șervețel, lucrurile acestea au un suflet, îți „vorbesc” despre viață, belșug și dragoste. Trebuie numai să știi să le traduci graiul.

Majoritatea românilor încearcă să-și amenajeze în propria locuință, în casele de vacanță sau curți câte un mic colțișor tradițional.

Pentru cei care sunt plecați peste mări și țări, acest colțișor este ca un altar de închinăciune la valorile și tradițiile neamului de care s-au rupt cu sau fără voia lor.

O ie populară sau o giubea purtate peste mări și țări te scot din mulțime. E ca și cum ai fi în brațele mamei România.

De Paști, un coș cu ouă încondeiate pe masa festivă, la ceasul Învierii Mântuitorului, denotă gust și rafinament, grijă și respect pentru marele moment al creștinătății.

Când pui pe masa de sărbători o cană românească, te simți acasă pentru câteva fracțiuni de secundă. La fel atunci când pășești pe un covor oltenesc fermecat, cu păsări, frunze și flori, pe care poți zbura într-o clipită în prispa casei părintești. Închide ochii puțin, rupe-te de realitate și vei simți adierea vântului dulce, mirosul de fân abia cosit și mângâirea mamei care tocmai a scos pâinea din cuptor…

Cu astfel de cadouri pentru cei dragi niciodată nu dai greș! Ele sunt unice, irepetabile și au calitatea de a te înlocui permanent în gândurile și mintea destinatarului.

Artizanescu.ro

 

categories Evenimentele Artizanescului, Reportaje | comments Comentarii (0)

Legenda tutunului

Dacă vreți să vă lăsați de fumat (sau să fumați și mai mult, mă rog, e o chestie de unghi!) citiți povestioara de mai jos!

După cum știm cu toții din legende, pe la începutul începuturilor, nemernicii de draci era îngeri. Aveau aripi ample, erau durdulii, simpatici și ascultau cu toții de Marele și Bunul lor Stăpân: Dumnezeu- God.

Dar într-o zi, nu știm exact care, s-au aliniat stelele mai câș, iar unii dintre acești suavi și cuminți îngerași au început să-l invidieze pe Cel Sfânt. Ba că e mai frumos decât ei, ba că are părul mai lung și mai mătăsos, ba că deține cea mai mare putere, ba că…etc, etc. Invidie și ură.

Dumnezeu s-a supărat și i-a aruncat pe cei răi și îndărătnici direct în fundul pământului, mai precis în iad. I-a degradat din funcția de îngeri, iar ei s-au numit draci de atunci. Urâții și-au ales și un șef, pe Scaraoschi, dracul dracilor, negru, bocciu și pus pe nenorociri și stricăciuni sufletești. Vade retro!

Într-o noapte, cocoțat pe un tron de mortăciuni împuțite, Scaraoschi și-a dat cu gheara prin freza de catran și și-a chemat supușii într-o ședință fulger:

-Bă, canaliilor!, le-a zis el. Dacă nu-mi aduceți cât mai multe suflete de oameni, vă distrug, vă rup coarnele cu mâna, vă jupoi de vii, vă presar piper și boia de ardei iute pe răni.

Înfricoșați, dracii au pornit care încotro prin lume. Au adus mii de suflete în iad, de toate națiile și de toate religiile, spre marea bucurie a Întunecimii sale, Scaraoschi, care nu-și mai încăpea în pielea de drac de mulțumire și mândrie. Numai unul, pe nume Nicornilă, n-a reușit să târască în beznă niciun creștin. N-au vrut să păcătuiască și basta!

 Continuare… »

categories Lumina Credinței, Reportaje | comments Comentarii (1)

De veghe-n lanul cu păpuși

 

Era noapte. Liniște totală. Luna avea hepatită și se ascundea după norii pufoși. Căscam gospodărește până-mi trosneau fălcile. Puneam și mâna, firește!, că așa e civilizat.

Deodată, în camera de jos, unde ținem obiectele de artizanat pentru magazin s-a auzit un zgomot ciudat. Apoi încă unul. Și troonc!

-Ce-o fi?, sare Răzvan.

-Nu știu, zic.

-O fi motanul?

-Nu cred, e în garaj.

-Du-te să vezi ce s-a-ntâmplat, dă ordin șeful.

-Da` tu ce-ai de nu te duci?

-Mă doare piciorul!

-…Și te strânge-un ciorap, nu?

Cobor. Deschid ușa la Artizanescu, aprind lumina. Și ce-mi văd ochii? Păpușile, fete și feciori, pe care abia-i adusesem la noi, se certau ca la balamuc, când se termină pastilele. Mai aveau nițel și se-ncăierau serios.

-Hooo! Ce-aveți? Ați înnebunit?, am strigat la ei supărată.

Și-au început reclamațiile. A început un oltean de pe la Craiova, mai tupeist, așa:

-Dano, Dano, Costel o pupă pă Vasilica, a` blondă, care râde ca proasta, acu` o trag de păr!

-Ce? Nu-i adevărat! El se dădu la mine. Mă trezii că mă mușcă de gât!

Nu-mi venea să cred! Păpușile ieșiseră singure din cutii și se…desperecheaseră. Fiecare s-a cuplat cu cine-a vrut.  Didina din Prahova era cu flăcăul din Sibiu. Se hârjoneau, de numa-numa. Ăla o părăsise pe a lui, pe sibiancă, iar aia plângea în hohote și ar fi vrut să sară pe Gheorghe de la Cluj, drept răzbunare. O dobrogeancă s-a lipit de un moldovean cu gura mare, scandalagiu și posesiv, iar o fată de la Hunedoara îl mângâia pe-un frumușel de la Brașov. Ăla părea chiar beat, după privire.

Cu toții se pupau cu foc, și râdeau de le pârâiau țoalele. Cei care rămăseseră singuri și desperecheați zbierau, plângeau, cereau RĂZBUNARE!

-Blondooo, vino-ndărăt, tu cu mine erai!, țipa olteanul trădat.

-Nu vin!

-Dacă te prind cu mine-n cutie, îți rup basmaua! Și rochia!

O prahoveancă veselă îl ținea de mână pe unul din Sighișoara și chiuia ca la nuntă, făcând-i în ciudă uneia din Țara Oașului, care plângea în hohote.

Mi s-a făcut milă de păpușile părăsite. I-am luat pe fiecare-n parte, i-am mângâiat, i-am aranjat, le-am cântat și i-am potrivit cu cine am considerat eu, fără să-i mai întreb.

Și bine am făcut! În cinci minute s-au liniștit. După zece, deja se pupau. Așa i-am lăsat și eu, că mi-era somn și trecuse deja de miezul nopții.

Șșșș! Să nu faceți gălăgie când veniți p-aici! Dacă se trezesc păpușile nebune, iar încep să facă scandal…

Dana Fodor Mateescu

categories Paranormalul in traditia romaneasca, Reportaje | comments Comentarii (0)