Părintele Cleopa: „Mânca-v-ar Raiul!”

de Dana Fodor Mateescu

Părintele Ilie Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut neamul românesc era Lumină și Avea întotdeauna un cuvânt blând pentru cei ce-i călcau pragul şi era printre puţinii preoţi văzători cu duhul, semn că Puterea Divină îl alesese să împartă oamenilor Cuvântul Lui Dumnezeu.

Un sihastru urmărit de Securitate

În preajma marii sărbători creştine, de Sfântul Ilie (20 iulie) şi nu numai, să-i trimitem un gând bun celui ce obişnuia să-şi întâmpine enoriaşii cu vorbele: „Mânca-v-ar Raiul!” Constantin Ilie Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa din judeţul Botoşani. Era al cincilea copil din cei 10 ai familiei lui Alexandru Ilie. Băiatul a urmat şcoala primară de 7 ani chiar în satul natal. Avea o memorie nemaipomenită, semănând foarte mult cu mama sa. Timp de peste 3 ani a făcut ucenicie duhovnicească la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea. În 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obştea Schitului Sihăstria, împreună cu Vasile, fratele său mai mare. În 1935 pleacă în armată la Botoşani, iar la întoarcere este tuns în monahism, la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. După o perioadă de ascultare, la oile schitului, ajutat şi de monahii Galaction Ilie si Antonie Olaru, în iunie 1942 este adus în schit şi numit locţiitor de egumen. În 1947, Schitul Sihăstria, care număra peste 60 de vieţuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire, iar Protosinghelul Cleopa Ilie devine arhimandrit, cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim. În 1948, părintele Cleopa intră în vizorul autorităţilor politice de atunci din cauza convingerilor sale şi este nevoit să se retragă pentru 6 luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria. Urmărit de securitate între anii 1952-1954, fuge în Munţii Stânişoara, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După 2 ani de viaţă pustnicească, este readus în mănăstire, la porunca Patriarhului Justinian. În primăvara anului 1959 urcă pentru a treia oară în Munţii Neamţ, unde trăieşte ca un sihastru în post şi rugăciune vreme de mai bine de 5 ani. În toamna lui 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, ca duhovnic al întregii obşti, şi propovăduieşte Cuvântul Domnului, atât pentru călugări, cât şi pentru mireni, timp de 34 de ani, până la 2 decembrie 1998, când trece în lumea drepţilor.

La moartea lui, clopotele de la Patriarhie au bătut singure…

Părintele Cleopa continuă şi astăzi să facă minuni, la 14 ani după moarte. Mormântul lui, aflat la Mănăstirea Sihăstria, a devenit loc de pelerinaj. Cei care l-au cunoscut vin cu drag şi se închină în faţa locului în care se găsesc rămăşiţele pămâneşti ale călugărului. Mulţi spun că simt binecuvântarea şi ajutorul lui în realizarea dorinţelor, ca şi pe vremea când acesta trăia. Oameni bolnavi s-au tămăduit în chip miraculos, după ce au luat pământ ori flori de pe mormântul părintelui. Alţii au scurs câteva picături de ulei din candela aflată lângă cruce şi şi-au uns rănile trupului. Vestea vindecărilor s-a răspândit cu repeziciune, iar călugării de la Sihăstria sunt nevoiţi să aducă pământ nou în locul celui luat de credincioşi. Zilnic, la Sihăstria opresc autocare cu pelerini din întreaga ţară, dar şi din străinătate. Aceştia cer permisiunea călugărilor să ia câte o mână de pământ de pe mormântul părintelui Cleopa. Unii îl presară în grădină, alţii îl păstrează ca pe un dar din harul părintelui, care îi ocroteşte de toate relele. Chilia duhovnicului a devenit muzeu. Un lucru interesant pe care Biserica ar trebui să-l includă în categoria minunilor este că în noaptea în care sufletul părintelui s-a ridicat la Cer, clopotele de la Patriarhia Română (care sunt acţionate electric de la un tablou de comandă aflat în Sfântul Altar) au început să bată singure. Nimeni nu a ştiut atunci ce se întâmplă. A doua zi, însă, lumea avea să afle că preabunul părinte Cleopa plecase pe cărările Raiului la întâlnirea cu Domnul.

Comments

comments