Secretele ceramiștilor din Horezu

Crezi că e ușor să faci, cu mâna ta, o farfurie? Nimic mai fals! Este nevoie de multă muncă, răbdare, pricepere, migală și…noroc. Formarea unui vas din ceramica este o operațiune aproape magică. Dovedește talentul unui olar adevărat. 

Sunt unele legende românești care spun despre omul care frământă lutul că ar fi furat meseria direct de la Dumnezeu. Dar pentru că nu are puterea divină de a le și însufleți, așa cum a făcut Creatorul cu Adam și cu Eva, meșterul olari pune vasele din lut la ars. Ca să dăinuie, ca „să țină”.

În imaginația poporului, oala din pământ este asemănătoare omului, este substitutul lui, are trup și suflet. Oala are „gură”, ca și omul, „buză”, „gât”, „pântec”, „picior”, „mână” sau „țâță”. Dacă sună bine și frumos, atunci când lovești ușor cu degetul în ea, farfuria e ca o fecioară, curată și cuminte. Dacă nu-i arsă bine și „cântă” dogit, fals, strachina e ca o „fată care și-a pierdut cinstea”.

Vreți să aflați cum ia naștere o farfurie de Horezu? Veniți cu mine! Am să vă povestesc, pe scurt, totul.

Unealta cu ajutorul căreia boțul de lut este transformat într-un vas este roata. Meșterul o învârte fie cu piciorul, fie electric – are un motoraș. Lutul se transformă văzând cu ochii, din bulgare într-o sferă, apoi într-un cilindru sau o strachină. Pentru modelare, în afară de palmele sale, olarul mai folosește și un „făchieș” sau pieptene, din lemn de păr, foarte rezistent la umezeală, cu care netezește peretele vasului, pentru a îndepărta orice denivelare. Pentru buzele farfuriei sau ale ulciorului, meșterul are la îndemână o bucățică de piele (potlog).

După modelare urmează zbicirea (uscarea) care trebuie să fie lentă, ca să nu crape pereții vasului. Olarii încep să picteze farfuriile, numai după ce acestea s-au uscat bine.

Apoi urmează arderea ceramicii în cuptor. Asta durează între 15 și 16 ore. Olarul știe că vasele lui sunt arse bine numai atunci când cioburile puse deasupra devin albe, fără funingine. „După ce se răcește cuptorul și se poate umbla la el, scoatem străchinile și le băgăm în smalț. Dup-aia urmează a doua ardere. Noi nici nu dormim de grijă! Uneori vasele se sparg, focul nu poate fi stăpânit mereu și avem necazuri. Dar asta e. Mergem mai departe. Smalțul sau litarga îl cumpărăm din târg, e făcut din oxid de plumb, glazură măcinată, apă, la care punem o mână de siliciu, adică nisip pisat. Materialele astea le amestecăm, mereu, cu o lingură de lemn. După asta, coacem oalele, le ardem iar în cuptor. Smalțul se topește și devine dur, incolor. Vasele se ard de două ori, să știți: o dată pentru corp și culoare, a doua oară pentru smalț”, explică meșterul Costel Bâscu din Horezu.

Modelarea unui vas, de orice fel ar fi el, este anevoioasă și cere timp. Pentru 500 de oale sunt necesare în jur de 30 -35 de zile. O zi pentru scoaterea pământului și aducerea lui în curtea olarului, o zi pentru prelucrarea lutului, 20-25 de zile sunt pentru modelarea celor 500 de oale, trei zile sunt lăsate la uscat, iar două zile, pentru ardere și răcit.

Ce iese după a doua ardere? O minune! Pictate ca acum 2000 de ani, oalele de Horezu, Oboga sau Corund „vorbesc” despre viață, moarte, naștere, iubire, despre oameni și obiceiurile lor.

Pe vasele de Horezu întâlnim ornamentele „val în colier”, spirale, flori, păsări, cocoșul, pomul vieții și casa. În Argeș, de Moși, lumea împarte străchini pictate cu „calea rătăcită”, desen întâlnit și pe ouăle bătrânești din Bucovina.

Cercul, valul, spirala simplă sau cochilia se găsesc pe mai toate vasele de Horezu. Ele semnifică simbolul solar, veșnicia. Aceste semne sunt protectoare, binefăcătoare, ajută familia. Rombul împărțit în patru, cu un punct pictat în fiecare spațiu, reprezintă câmpul și însămânțatul. Ca și cercul, care înseamnă perfecțiunea, roata vieții, soarele, crucea – simbolul fundamental al culturii universale – apare pe vasele ceramice de nuntă. Crucea apără mirii și îi ajută să dea naștere copiilor sănătoși.

Omule bun, oriunde ai fi în lume, ia-ți cu tine și o fărâmă de „acasă”, fă-ți un colțișor al tău, cu o farfurie de Corund, una de Horezu, un servet popular autentic, o lingură de lemn sculptat și un ou încondeiat, care să-ți amintească de țară, de bunici, de România! N-o să te mai simți singur. Niciodată!

Artizanescu.ro

Bibliografie: Georgeta Roșu- Ceramică tradițională

Comments

comments