Tușa Păuna își șterse lacrimile cu podul palmei, își aranjă basmaua mai bine pe cap și se apucă de treabă. Lucra la război, cu gândurile departe, la fata ei plecată-n țări străine, „că la noi nu mai e de trăit, mumă, lumea e nebună, rea și seacă la suflet”. Bătrânica țesea fețe de masă, apoi […]
|
 |
|
|
