Taina ouălor „scrise”


Vizualizari: 3.347

Filed under : Oameni

Mărioara mai aprinse un bec, aruncă un chituc de lemn în sobă și se așternu pe „scris” ouă. Avea o duzină, încălzise ceara, culorile erau pregătite, chișița o aștepta pe masă. Trebuia să le termine de încondeiat până dimineața, să le pună la uscat, apoi să le vândă măicuțelor de la mănăstire.

Căzuse seara peste sat și frigul se strecura pe sub ușă odată cu dorul de Veronica, fata ei. Era studentă la Iași. De câte nu avea nevoie? Cărți, caiete, pixuri, haine. Mărioara pentru ea muncea acum.

Era liniște-n casă ca-n pădure, iarna. Doar vocea crainicului de la radio se auzea în surdină, din camera mare. Anunța ploi și vijelii, iar femeia își aminti că mai avea de strâns niște fân, pe coasta dealului.

„Las că-l adun mâine…”, a zis în gând și a început să picteze primul ou.

Gândurile fugeau de ea departe, departe, în negura vremurilor, la bunica Smaranda, cea care a învățat-o să împistreze ouă pe când avea doar șase anișori.

-Țâni bini oușoru, da nu-l strânji tari, că-l sparji, Mărioară!, auzea aievea glasul bunicii, ca o trâmbiță.

La „scrisul” ouălor trebuie migală, răbdare, experiență și multă dragoste. Dacă nu le ai pe astea, nu faci nimic.

Ehe, câte n-a spart de atunci, dragii mei! Dar ce minunății au ieșit din degetele de bucovineancă harnică și cuminte, urmașă a huțulilor vrednici și luptători!

Acum, în ceas de seară, Mărioara „scrie” câteva ouă bătrânești, așa cum făceau stră-străbunicile ei: cărarea rătăcită, deasagii popii și brâul, frunza de stejar, coarnele berbecului, vârtelnița, floarea Paștelui, ulița satului, patruzeci de clinișori, brăduțul…

www.artizanescu.ro

www.artizanescu.ro

Toate le-a învățat de la bunica Smaranda, odihnească-se în pace! Și o lacrimă cât bobul de ceară îi fugise din ochii obosiți.

Vederea i s-a împăienjenit. Mărioara scrie ouă în timpul liber, când termină cu fânul, cu animalele, cu dereticatul prin casă. Văzul îi slăbește pe zi ce trece și o ustură ochii de parcă ar tăia tone de ceapă. Trei puncte, o liniuță șerpuită, iar trei puncte cu ceară caldă. La radio cântă Angela Similea. Un albastru iiiiiinfiiiniiiiiit…

„Ei, ia să pun și un pic de albastru, că n-o fi foc! Un albastru infinit pun…”

S-a făcut două noaptea și Mărioara încă lucrează. Tare o mai doare și spinarea, iar picioarele i-au amorțit. Nu-i pasă. Cu banii câștigați, fata ei frumoasă o să-și cumpere o rochie, poate niște pantofiori.

Și Mărioara visează cu ochii deschiși, desenând încet-încet, dar sigur, propria viață pe un ou de găină…

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasa un raspuns