Un român a calculat ora la care a fost rastignit Iisus

Avalanşa informaţională generată de apariţia mijloacelor moderne de comunicare nu putea să ocolească una dintre temele cele mai importante teme de reflecţie din istoria omenirii: misterul din jurul morţii pe cruce a Mântuitorului şi Învierea Lui. Cele mai accesibile prezentări pe scară largă ale vieţii Domnului, filmele „Iisus din Nazaret”, al lui Franco Zefirelli, dar în special „Patimile” în regia lui Mell Gibson, au iscat polemici serioase, atât legate de respectarea adevărului istoric, cât şi de ordin etic, scenele crude din cea de-a doua producţie video fiind considerate exagerate şi menite să pună într-o falsă lumină adevărul despre supliciul de pe Dealul Golgotei.

Hristos a căzut în leşin?

Învierea lui Iisus Hristos a fost contestată adeseori, ateii socotind-o produsul nălucirilor ucenicilor Lui sau ale mironosiţelor. Până la Reforma protestantă, învierea Mântuitorului a fost mărturisită unanim în Biserică şi contestată doar de câţiva eretici. Începând cu secolele XVII-XVII, numărul celor care spuneau că Învierea nu a fost posibilă a crescut semnificativ. Unii teologi protestanţi, reprezentanţi ai curentului „raţionalist-critic”, au socotit Învierea drept o legendă. Ei au formulat mai multe idei care prezintă învierea ca un fals. Mai importante sunt trei ipoteze: cea a înşelăciunii, a morţii aparente şi a viziunilor.

Prima susţine că „învierea” a fost o înşelăciune, respectiv Iisus Hristos a murit cu adevărat, dar Apostolii i-au furat noaptea trupul, pe când soldaţii dormeau, apoi au spus că Mântuitorul a înviat. Credinţa creştină s-a întemeiat ulterior, pe naivitatea celor convinşi atunci de Apostoli. De cealaltă parte se află susţinătorii Învierii lui Iisus care cred că ucenicii nu ar fi furat trupul, deoarece mormântul era păzit de strajă puternică, iar conducătorii evrei au luat toate măsurile pentru păzirea lui, pecetluind si piatra. Soldaţii n-ar fi putut adormi cu toţii, pentru că pedeapsa era extrem de grea. Starea psihologică a Apostolilor, îngroziţi şi deprimaţi, nu le-ar fi permis să lupte cu o strajă romană. Bieţii de ei nu îndrăzneau nici să iasă din casa încuiată. O altă ipoteză, cea a morţii aparente, susţine că Iisus Hristos n-a murit cu adevărat, ci pe cruce ar fi căzut numai în leşin sau moarte clinică, din care s-a trezit, acest fapt fiind interpretat ca o înviere. Unii cred că trezirea a fost provocată de împungerea cu suliţa şi coborârea de pe cruce. Revenindu-şi din leşin, Iisus cică ar fi dat piatra la o parte de pe mormânt şi s-a arătat Ucenicilor care au crezut că a înviat. Ipoteza se dovedeşte neadevărată. Pentru a i se constata moartea, la coborârea de pe cruce Mântuitorul a fost împuns adânc, de un soldat roman, cu suliţa în coastă. Din rana produsă a curs sânge şi apă, ca semn sigur al morţii. Apoi, Pilat nu le-ar fi permis lui Iosif şi lui Nicodim să ia trupul, dacă n-ar fi fost sigur că Iisus era mort. Chiar şi în cazul unei morţi clinice, e de necrezut ca, după asemenea suferinţe atroce, hemoragii interne şi colapsuri, Mântuitorul ar mai fi supravieţuit, ba mai mult, ar fi reuşit să dea şi ditamai bolovanul la o parte, de unul singur. Teologii creştini-ortodocşi consideră că singurele izvoare ale relatării Învierii Domnului sunt Evangheliile canonice, declarate autentice prin hotărârile autorizate ale Bisericii, sinoade şi Părinţi bisericeşti. Ele povestesc Învierea Domnului nu istorisind misterul acesteia, ci aducând probele Învierii Mântuitorului, adică, găsirea mormântului gol de către mironosiţe, arătarea Domnului Hristos aceloraşi femei, Apostolilor şi unor ucenici în mai multe rânduri, până la înălţarea Sa la cer.

Mântuitorul a murit în anul 33, de Paştele Evreiesc, într-o zi de vineri,  la ora 15.00.

Unii cercetători au mers mai departe, încercând să calculeze data şi ora exacte la care Iisus Hristos a fost răstignit, a murit şi a înviat din morţi. Este cazul economistului Vasile Turcu, din Sebeş, Alba, care după ce a studiat poziţia stelelor de acum 2000 de ani, dar şi Sfânta Scriptură, a ajuns la concluzia că Mântuitorul a murit în anul 33, de Paştele Evreiesc, într-o zi de vineri, la ora 15.00. „Am dedus că acest eveniment nu se putea petrece mai târziu de anul 36, deoarece Caiafa a fost mare preot între anii 18-36, a explicat Vasile Turcu. Totodată, Pilat din Pont, reprezentantul Imperiului Roman, a fost prezent în Iudeea între anii 26-36, aşadar, intervalul de timp în care Iisus a fost crucificat s-a redus la 10 ani: 26-36. Pe baza versetelor din Biblie, potrivit cărora în timpul răstignirii cerul s-a întunecat, am determinat că, în acel moment, ar fi avut loc o eclipsă de soare. Când Mantuitorul a murit pe cruce s-a produs şi un puternic cutremur. Atunci, catapeteasma Templului s-a sfâşiat în două. Probabilitatea maximă de a se produce un cutremur e în timpul fazelor de Lună Nouă şi Lună Plină. Iisus a fost crucificat exact pe Lună Plină.” Vasile Turcu a început să adune hărţi vechi ale Ierusalimului, să studieze documente astrologice şi sute de cărţi religioase încă din anii ‘80. A cerut apoi sprijinul cercetătorilor de la Observatorul Astronomic din Cluj-Napoca pentru a putea reconstitui harta cerului din vremea Noului Testament. Este membru al Academiei de Ştiinte din New York. (Andrei Cristian Mateescu /Q Magazine)

Comments

comments