Pomul de Crăciun a pătruns în România în secolul al XIX-lea.

Pomul de Crăciun este bradul împodobit, substitut al Zeului adorat în ipostază fitomorfă (are formă de plantă), care moare și renaște la sfârșit de an, în preajma solstițiului de iarnă, sinonim cu Butucul de Crăciun. Împodobirea bradului și așteptarea Moșului, numit în sud-estul Europei, Crăciun, care vine încărcat cu daruri, este un obicei occidental, care a pătruns de la oraș la sat, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Pomul de Crăciun s-a suprapus peste obiceiul mai vechi al incinerării butucului (zeul mort) în noaptea de Crăciun. Bradul împodobit are aceeași funcție rituală cu masca zoomorfă a cetelor de feciori (Turca, Capra, Cerbul, Brezaia) care, după ce a fost gătită, jucată și admirată, este ucisă simbolic, obicei numit Moartea Turcii, Îngropatul Crăciunului, Jupuitul Turcii, pentru a renaște imediat, împreună cu timpul, la Anul Nou.

Sursa Ion Ghinoiu, Mică enciclopedie de tradiții românești, pagina 236. (Editura Agora)

Comments

comments