Destinul unui om nu poate fi schimbat

Tradiția populară la români spune că nou-născutul nu trebuie alăptat de către mamă imediat după naștere. El așteaptă trei zile, până la trecerea Ursitorilor. Pe vremuri, mama îi dădea micuțului lapte de vacă rărit cu puțină apă și îndulcit cu zahăr. În Bucovina exista obiceiul de a se da copilului să sugă, printr-o „petecuță” curată, lapte acru, pentru ca atunci când va fi mare să fie iute, sprinten și să-i priască orice mâncare. După a treia zi, punea pruncul la sânul mamei. Prima dată, bebelușul trebuia ținut pe mâna dreaptă și alăptat de la sânul drept, pentru ca să nu devină mai târziu stângaci. Se putea întâmpla ca după trei zile mamei să „nu-i vină laptele” și atunci, pentru ca cel mic să nu se îmbolnăvească, moașa chema repede o femeie care avea la rândul ei un copil mic, de preferință o rudă a proaspetei mame. Aceasta trebuia să fie musai „harnică și cu minte”. Îi dădea nou-născutului să sugă din sânul ei, până îi venea laptele mamei adevărate. Ea era cinstită cum se cuvine de tatăl pruncului, pentru ca „odrasla lui să se sature degrabă și să nu umble după mâncare”.

Laptele din țâțe fugea dacă lăuza vedea lumina altor case vecine

Iată un obicei străvechi din Bucovina: până nu se boteza copilul nu se înstrăina nici un lucru din casă. De ce? Pentru că altfel, acel om nu va ține de gospodărie și va trăi numai pe drumuri. Lăuza trebuia să stea cu perdelele trase, pentru a nu vedea lumina de la altă casă vecină. În caz contrar, laptele din țâțe se speria și fugea! Același lucru se întâmpla dacă dădea cu mâna ei vreun obiect sau bani. Existau în trecut mai multe leacuri populare împotriva pierderii laptelui. Dacă pățeau acest necaz, femeile din Transilvania lau o felie de pâine și se duceau la moară. Acolo puneau pâinea din jos de roțile morii, unde era stropită cu apă proaspătă. După mâncau acea felie de pâine ele credeau că își capătă laptele înapoi. (Răzvan Mateescu)

Comments

comments