Minunile din Dealul Martisorului


Vizualizari: 386

Filed under : Lumina Credinței, Oameni

Peste drum de locul unde altădată trona mănăstirea Văcărești, răsare un vechi cartier bucureștean ce mai păstrează încă parfumul vremurilor de altădată: Dealul Mărțișorului. Numele i se trage de la marele poet Tudor Arghezi. Zona este străjuită de Biserica Sfântul Gheorghe, unde a slujit legendarul părinte Tătărâm, cel despre care localnicii mai bătrân și nu numai, își amintesc că era în stare să facă minuni.

Un cartier înflorit botezat de Tudor Arghezi

Astăzi, la marile sărbători ale ortodoxiei sau în zilele de duminică, oamenii poposesc aici în căutarea miracolelor. În sfântul lăcaș se află, la loc de cinste, o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, iar în apropiere, lipită de zidul bisericii există încă fântâna construită chiar de acest preot văzător cu duhul. Unii cred că apa ei are puteri vindecătoare.

Dar să ne întoarcem o clipă în trecut: La începutul secolului XX, trăiau în zonă mai multe familii de olteni. Oamenii, probabil mistuiți de dorul meleagurilor natale, obișnuiau de 1 martie, la început de nou an agrar, așa cum spunea tradiția, să pună pe ramurile pomilor fructiferi, gardurile gospodăriilor sau chiar în grajdurile animalelor, fire bicolore, convinși că doar respectarea acestui obicei le va aduce peste ani belșug în casă. Văzând toți copăceii împodobiți cu mărțișoare, Tudor Arghezi s-a gândit că nu e un nume mai potrivit decât acesta: Mărțișor. Tot aici, departe de forfota orașului, poetul a ales să-și construiască și casa. La început, zona era pustie. Arghezi a trebuit să facă pionierat. El a introdus apa curentă la Mărțișor, a adus curent electric și a pietruit strada. Primul țârâit de telefon s-a auzit tot la familia Argezi.

Și pentru că splendida așezare a Mărțișorului simțea nevoia să aibă o biserică proprie, a răsărit dintre cireși și caiși o floare mare de nufăr cu turlă și clopotniță. În anul 1943, la 1 august, preotul Mihai Tătărâm a pus piatra de temelie a unei mândre biserici cu hramul Sfântul Gheorghe. I-a spus simplu și ei: „Mărțișor”, iar Arghezi a caligrafiat actul de ctitorie care se află îngropat în piciorul Sfintei Mese. Poetul venea adesea să se roage și el aici, iar de sărbători își aducea întreaga familie. Chiar și azi numele lui e trecut la pomelnic.

Un preot care mângâia sufletele

Oamenii vorbesc cu mare evlavie și acum despre blândul și binecuvântatul părinte paroh Tătărâm. Se spune că făcea minuni și toți îl vedeau ca pe un sfânt. Preotul paroh Cezar Gherasim, care slujește la Mărțișor, își amintește: „Era un spirit extraordinar, părintele Mihai Tătărâm. Avea o vorbă caldă, ca un balsam pentru un suflet rănit. O credincioasă din cartier, a fost internată de urgență la spital și intrase în comă. Vrând s-o ajute, părintele Mihai s-a dus la ea acasă pentru a-i face o slujbă, dar acolo nu mai era nimeni. Salvarea deja o luase pe femeie. Totuși, preotul a deschis ușa, a intrat și a început să sfințească locul. În același timp, la spital, bolnava și-a revenit din comă și s-a ridicat în picioare spre mirarea personalului medical. Peste câteva zile, era acasă, sănătoasă. Oamenii au fost convinși că e o minune.”

O altă întâmplare, păstrată în memoria colectivă a celor ce se roagă la biserica Mărțișor este următoarea: într-o zi a venit la slujbă o mamă îndurerată. Fiul ei, un tânăr paralizat, stătea numai în cărucior, iar medicii nu-i dădeau nicio șansă de însănătoșire. Părintele Mihai era în biserică și parcă simțea că cineva are nevoie de el în acel moment. A ieșit afară imediat și l-a atins pe bolnav cu mâinile. Tânărul s-a ridicat din cărucior și a început să meargă.

Și încă o poveste care circulă pe buzele bătrânilor: prin anii 50, o femeie și-a pierdut fiica într-un accident. Ea nu mai avea pe nimeni și plângea în fiecare zi în fața bisericii, vrând să moară. Timp de câteva săptămâni nu mâncase nimic și abia mai mergea. Părintele Mihai a vorbit cu ea. Doar câteva cuvinte i-a spus, și îndureata mamă s-a ridicat de jos și a plecat acasă. Nimeni nu a aflat vreodată ce i-a zis părintele, dar ea și-a revenit complet. S-a angajat apoi la un orfelinat de copii. Durerea pentru fiica pierdută s-a mai domolit, femeia fiind tot timpul alături de micuții orfani care îi ofereau dragostea lor.

Text si foto Răzvan Mateescu

 

Comments

comments

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasa un raspuns