Povestea măturii

Mătura, banalul, dar nelipsitul obiect din gospodărie, are istoria ei. Se pare că a fost inventată, cu sute de ani în urmă, în scopul de a-şi curăţa casa şi bătătura. În afară de strângerea prafului şi a mizeriei mătura, în special cea cu coadă, a mai fost folosită şi în alte scopuri, cum ar fi bătutul nevestei pisăloage sau ciomăgeala copiilor neascultători. Acum mai bine de un secol, locuitorii satului giurgiuvean Neajlov au început să confecţioneze primele mături, folosind o tehnică rudimentară, bazată pe îndemânare şi multă răbdare. Aici era „patria măturilor” şi faima meseriaşilor s-a răspândit în toată ţara. În vremurile acelea „unealta” simplă a curăţeniei era la mare căutare în gospodăriile muntenilor şi nu numai. Meşteşugul s-a transmis de la bunici la copii şi mai departe la nepoţi astfel că, în vremea comuniştilor, „afacerea” devenise prosperă, iar neajlovenii făceau cu drag măturile. Problema era că nu prea aveau voie să le vândă iar miliţienii îi pândeau la orice pas ca să le confişte marfa şi să-i amendeze. Unii săteni din Neajlov mai lucrau şi la CAP sau făceau naveta la Bucureşti, iar măturile erau realizate în timpul liber.

Afacerea măturica

În ziua de azi, puţini neajloveni se mai ţin de treabă, pentru că „afacerea măturica„ nu rentează. Măturarii spun că e muncă prea multă şi rămân cu măturile nevândute în curte. Azi, cucoanele au  aspiratoare, cine mai cumpără mături? Şi totuşi…Nea Mirea Tudose se numără printre acei oameni încăpăţânaţi care nu se lasă bătuţi cu una cu două. E printre ultimii măturari rămaşi în sat pentru că ceilalţi au murit. Face mături de 40 de ani, ajutat de nevasta lui, Niculina, care le coase. De la cele miniaturale, cât un breloc, până la cele cu coadă, mari, măturile lui nea Mirea sunt adevărate ”capodopere” şi te ţin mai mulţi ani. „O mătură bună se cunoaşte după rezistenţa perilor şi după faptul că paiele nu lasă în urma lor seminţe pe covor, explică nea Mirea, în timp ce bate cu ciocanul. Tinerii nu vor să înveţe meseria asta. Nu le place, strâmbă din nas. E o meserie din care strămoşii noştri au trăit şi şi-au crescut copiii. Azi cumpără gospodina o mătură din piaţă, dă o grămadă de bani şi când să dea cu ea pe covor îi cad toate paiele. Puţini sunt măturarii care mai fac ceva de calitate în ţara asta, să ştiţi!” Dar cine îşi poate închipui că pentru realizarea unei mături sunt necesare nu mai puţin de 23 de operaţiuni? Şi unde mai pui că ai nevoie de cuie, ciocan din lemn, cleşte, sârmă, sfoară groasă, coardă şi multă răbdare. La sfârşit, mătura se bagă în pucioasă „ca să se albească paiul” şi să arate bine. Apoi se verifică încă o dată sârmele de la mâner, ca nu cumva să înţepe palmele doamnelor. Nea Mirea vinde o mătură cu 2 de lei, dar intermediarii o dau prin pieţe cu 5 sau chiar cu mai mult. De multe ori se duce chiar el să le vândă, pentru că aşa e mai sigur. Pune măturile pe spinare, se urcă în maşina de Bucureşti şi când ajunge începe să strige cât îl ţine gura pe străzi: „Mătura, măturica, ia mătuuuraaa!”(Dana si Razvan Mateescu)

Comments

comments