Sfinții închisorilor comuniste

„Sunt condamnată la 12 ani închisoare. Procesul a durat 6 zile. Ancheta – 5 ani. Deci, am executat până azi, 5 ani de închisoare. Singură. Într-o celulă de 5 mp 1.827 de zile. Singură 43.848 de ore. Într-o celulă unde fiecare oră are, inexorabil, 60 de minute, fiecare minut, 60 de secunde. Una, două, trei, patru, cinci secunde, şase, şapte, opt, nouă, zece secunde, o mie de secunde, o sută de mii de secunde. Am trăit singură, în celulă, 157.852.800 de secunde de singurătate şi de frică. E un lucru care nu se spune, se urlă! Mă condamnă să mai trăiesc încă 220.838.400 de secunde. Să mai trăiesc atâtea secunde sau să mor din atâtea secunde.”

Lena Constante (1909 – 2005) etnoloagă și artistă plastică, distinsă cu premii importante la marile expoziţii universale din Europa și America, membră echipei conduse de ilustrul sociolog Dimitrie Gusti și de etno-muzicologul Constantin Brăiloiu și co-fondatoare a Teatrului Țăndărică, primul teatru de animație și păpuși din România.

Prietenă cu Elena, soția liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu, Constante a făcut parte din lotul Pătrășcanu, cel mai lung proces politic din perioada comunistă. Arestată în 1948, anchetată vreme de 5 ani și condamnată la 12 ani de închisoare, a fost eliberată după expirarea pedepsei, în 1961. Din cei aproape 13 ani de închisoare, mai bine de 8 i-a petrecut în izolare.

Reabilitată în 1968 alături de alți membri ai lotului Pătrășcanu printre care și soțul ei, etnomusicologul Harry Brauner, Constante nu primește permisiunea de a se angaja la Institutul Sociologic la care lucrase în tinerețe și nici de a expune, deşi era membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Colecţionează timp de peste zece ani cămăşi uzate pe care cu multă artă le-a transformat în tapiserii. Cu aceste lucrări a participat în perioada 1973-2005 la expoziţii în ţară şi în străinătate. Lucrările de artizanat astfel realizate au ridicat suspiciunea autorităților comuniste care în 1974 i-au intentat un proces de intenţie pentru distrugere de patrimoniu. A fost achitată și a continuat să lucreze tapiserii-colaj până în ultima ei clipă de viaţă din necesitate, pensia pe care o primea fiindu-i insuficientă.

În închisoare „compune”, păstrând-o în memorie, o piesă de teatru în versuri, prezentată la Radio România Tineret abia după patru decenii: Zâmbete în floare, 1992. Îi apar târziu câteva lucrări literare pentru copii cu ilustrații realizate de ea, pe muzică de Harry Brauner, soțul ei.

Devine cunoscută după Revoluția din 1989 în lumea occidentală prin două cărți care descriu experiența avută în închisorile comuniste. Literatura concentraționară a avut mare priză la public în 1989.

În cartea document, Evadarea tăcută, autoarea prezintă cele „3000 de zile singură în închisorile din România”. Perioada singurătății și a torturii îi aduce gânduri de sinucidere, dar reușește să învingă suferința cruntă prin evadare în estetic, folosind diverse instrumente: uitarea de sine, imaginarul, jocul, visul, traduceri, cuvânt, conceperea unor schițe literare (roman, versuri, poveste, piesă de teatru), modelaj, desen.

Supraviețuirea autoarei nu ar fi fost posibilă fără aceste metode: „ajunsesem în al cincilea an de totală singurătate. Cum aș fi putut să înving disperarea, mizeria și spaima celorlalți șapte ani de îndurat încă, fără aceste lungi ore de perfectă evadare? Nebunia nu era oare aproape? La pândă? Eram mulțumită să-i pot da din când în când un bobârnac. În pofida foamei, a singurătății, cu toată slăbiciunea mea și forța lor să le dau tuturora cu tifla”. – Lena Constante

Lena a executat 12 ani de pușcărie politică în mai multe închisori pentru femei din țară. Cartea ei document, a doua după Evadarea tăcută se numește Evadare imposibilă, scrisă în original în limba franceză, a fost tradusă în limba engleză sub titlul The Silent Escape: Three Thousand Days in Romanian Prisons) (1995) și s-a bucurat de un mare succes de piață în câteva țări din Vestul Europei. Cartea povestește doar primii opt ani de încarcerare. Ea este cu atât mai dramatică cu cât abuzurile povestite sunt privite prin ochii unei femei.

Cea de-a doua carte a sa, Evadarea imposibilă, a fost de asemenea tradusă în limba română și a apărut la Editura Fundației Culturale Române.

În 1990, Lena Constante publică în editura La Découverte, Paris, cartea autobiografică L’évasion silencieuse.

Scrieri

• Păpușile harnice, București, 1972;
• Păpușile harnice în grădiniță, București, 1975;
• Evadarea tăcută, București, 1992;
• Evadarea imposibilă, București, 1993;
• O poveste cu un tată, o mamă și trei fetițe, București, 1995.

Sursa Muzeul Ororilor Comunismului în România – MOCR și Wikipedia

Comments

comments