Ziua cucului


Vizualizari: 1.971

În tradiția populară, sărbătoarea de Buna Vestire a primit și denumirea de Ziua Cucului. Aceasta este legată de cântecul cucului care începe întotdeauna de Blagoveștenie și se sfârșește la Sânziene sau Sân Petru. Cântecul cucului trebuie așteptat de oameni cu veselie, cu stomacul plin și bani în buzunare, pentru că se spune că în anul ce va urma vor avea numai bucurii și reușite. Dacă cântecul cucului  surprinde oamenii posomorâți și cu stomacul gol, atunci e semn rău. Se zice că “i-a spurcat cucul”, iar peste an lucrurile nu le vor merge bine.

Mitul spune că această pasăre cântă mereu până la Sânziene sau Sân Petru, când se îneacă cu orz și, nemaiputând cânta, se preface în uliu. 

La țară, mai circulă o veche legendă, puțin știută, care ne explică de ce cântă cucul între Blagoveștenie și Sânziene. Cică pasărea, avea o pereche care se numea Sava. Cucul și Sava trăiau împreună pe pământ, ca soț și soție. Sava i-a fost necredincioasă cucului, care a părăsit-o, și a plecat în cealaltă lume. Sava, văzând că acesta nu glumește, ci o lasă și pleacă, l-a întrebat plângând:

-Cucule, unde să te caut? 

Cucul, supărat, i-a spus că poate să-l caute între Blagoveștenie și Sânziene.

Atunci Sava, recunoscându-și greșeala și voind să o îndrepte, cum au sosit Bolagoveșteniile,  a început să zboare din ramură în ramură și să strige “cucu-cucu-cucu”.

Degeaba însă. Cucul nu s-a mai întors niciodată la ea.

Biata Sava! În fiecare an, cântă „cucu- cucu-cucu” și zboară din pom în pom, doar își va putea regăsi iubitul pierdut. 

Cucul (Cuculus canorus) este o pasăre migratoare care face parte din ordinul Cuculiformes, familia Cuculidae. Poate fi întâlnită în Africa de Nord și Eurasia— din Portugalia până în Irlanda, iar spre est până în Japonia și Kamceatka.

Caracteristicile acestor păsări sunt culoarea cenușie și cântecul lor prin care masculul își marchează teritoriul și care se poate asemăna cu denumirea dată păsării. Are mărimea unui porumbel suplu (30–35 cm). Pasărea nu clocește, ci femela depune ouăle în cuiburi străine care sunt de regulă ale unor păsări cântătoare mai mici. La mascul, capul și partea superioară a corpului sunt de culoare cenușie, iar partea inferioară a corpului are o nuanță cenușie-albăstruie. Coada este lungă, pestriță și cu penele foarte grele. Cucul este o pasăre migratoare, iernează în Africa tropicală și în sudul Asiei.

Artizanescu.ro

sursa wikipedia

foto, preluare internet

Comments

comments

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasa un raspuns