|
 |
|
|
Cadourile care te înlocuiesc
De Crăciun, de Paști, atunci când merg în vizită la prieteni sau în nenumărate alte ocazii, românilor nu le place să meargă cu mâna goală. Statisticile au arătat că numai la sărbătorile de iarnă, care tocmai au trecut, concetățenii noștri au alocat aproape 600 de lei de căciulă pentru daruri. E mult? E puțin?
Nu ne propunem să analizăm cât de darnic este românul și nici să judecăm alegerea unora atunci când se prezintă la ușa gazdei cu o mică atenție, în funcție de posibilități. 
Se spune că există cadouri faste sau mai puțin faste și că nu e bine să duci în dar cuiva papuci, bani sau pești de acvariu. Un cadou, în general, trebuie să fie în consonanță cu gusturile și aspirațiile destinatarului, dar poți și să-i sugerezi un nou domeniu la care nici nu s-a gândit.
O mare problemă, la care fiecare dintre noi ne gândim atunci când facem daruri, este dacă nu cumva vom dărui un obiect pe care persoana respectivă îl are deja în casă. Atunci cadoul este inutil și nu ne-am atins ținta. Doar gestul ar putea conta, într-o mică măsură.
Pentru a merge la sigur, dăruiți celor dragi, prietenilor sau obligațiilor, obiecte unicat ori cu valoare de unicat.
Dacă un obiect unicat lucrat de un artist plastic nu este întotdeauna potrivit pentru buzunarul celui care dăruiește, puteți apela la arta populară și meșteșugărească, creațiile artizanilor din zonele consacrate ale țării: Horezu, Bucovina, Corund, Vâlcea, Breaza, Cucuteni, etc. Încărcate cu multă energie pozitivă în timpul confecționării lor, obiectele populare surprind și aduc un zâmbet pe chipul destinatarului.
Fie că e vorba de o farfurie sau cană, modelate pe roata olarului după tehnici străvechi, de o lingură sculptată cu motive românești sau un șervețel, lucrurile acestea au un suflet, îți „vorbesc” despre viață, belșug și dragoste. Trebuie numai să știi să le traduci graiul.
Majoritatea românilor încearcă să-și amenajeze în propria locuință, în casele de vacanță sau curți câte un mic colțișor tradițional.
Pentru cei care sunt plecați peste mări și țări, acest colțișor este ca un altar de închinăciune la valorile și tradițiile neamului de care s-au rupt cu sau fără voia lor.
O ie populară sau o giubea purtate peste mări și țări te scot din mulțime. E ca și cum ai fi în brațele mamei România.
De Paști, un coș cu ouă încondeiate pe masa festivă, la ceasul Învierii Mântuitorului, denotă gust și rafinament, grijă și respect pentru marele moment al creștinătății.
Când pui pe masa de sărbători o cană românească, te simți acasă pentru câteva fracțiuni de secundă. La fel atunci când pășești pe un covor oltenesc fermecat, cu păsări, frunze și flori, pe care poți zbura într-o clipită în prispa casei părintești. Închide ochii puțin, rupe-te de realitate și vei simți adierea vântului dulce, mirosul de fân abia cosit și mângâirea mamei care tocmai a scos pâinea din cuptor…
Cu astfel de cadouri pentru cei dragi niciodată nu dai greș! Ele sunt unice, irepetabile și au calitatea de a te înlocui permanent în gândurile și mintea destinatarului.
Artizanescu.ro
Legenda tutunului
Dacă vreți să vă lăsați de fumat (sau să fumați și mai mult, mă rog, e o chestie de unghi!) citiți povestioara de mai jos!
După cum știm cu toții din legende, pe la începutul începuturilor, nemernicii de draci era îngeri. Aveau aripi ample, erau durdulii, simpatici și ascultau cu toții de Marele și Bunul lor Stăpân: Dumnezeu- God.
Dar într-o zi, nu știm exact care, s-au aliniat stelele mai câș, iar unii dintre acești suavi și cuminți îngerași au început să-l invidieze pe Cel Sfânt. Ba că e mai frumos decât ei, ba că are părul mai lung și mai mătăsos, ba că deține cea mai mare putere, ba că…etc, etc. Invidie și ură.
Dumnezeu s-a supărat și i-a aruncat pe cei răi și îndărătnici direct în fundul pământului, mai precis în iad. I-a degradat din funcția de îngeri, iar ei s-au numit draci de atunci. Urâții și-au ales și un șef, pe Scaraoschi, dracul dracilor, negru, bocciu și pus pe nenorociri și stricăciuni sufletești. Vade retro!
Într-o noapte, cocoțat pe un tron de mortăciuni împuțite, Scaraoschi și-a dat cu gheara prin freza de catran și și-a chemat supușii într-o ședință fulger:
-Bă, canaliilor!, le-a zis el. Dacă nu-mi aduceți cât mai multe suflete de oameni, vă distrug, vă rup coarnele cu mâna, vă jupoi de vii, vă presar piper și boia de ardei iute pe răni.
Înfricoșați, dracii au pornit care încotro prin lume. Au adus mii de suflete în iad, de toate națiile și de toate religiile, spre marea bucurie a Întunecimii sale, Scaraoschi, care nu-și mai încăpea în pielea de drac de mulțumire și mândrie. Numai unul, pe nume Nicornilă, n-a reușit să târască în beznă niciun creștin. N-au vrut să păcătuiască și basta!
De veghe-n lanul cu păpuși
Era noapte. Liniște totală. Luna avea hepatită și se ascundea după norii pufoși. Căscam gospodărește până-mi trosneau fălcile. Puneam și mâna, firește!, că așa e civilizat.
Deodată, în camera de jos, unde ținem obiectele de artizanat pentru magazin s-a auzit un zgomot ciudat. Apoi încă unul. Și troonc!
-Ce-o fi?, sare Răzvan.
-Nu știu, zic.
-O fi motanul?
-Nu cred, e în garaj.
-Du-te să vezi ce s-a-ntâmplat, dă ordin șeful.
-Da` tu ce-ai de nu te duci?
-Mă doare piciorul!
-…Și te strânge-un ciorap, nu?
Cobor. Deschid ușa la Artizanescu, aprind lumina. Și ce-mi văd ochii? Păpușile, fete și feciori, pe care abia-i adusesem la noi, se certau ca la balamuc, când se termină pastilele. Mai aveau nițel și se-ncăierau serios.
-Hooo! Ce-aveți? Ați înnebunit?, am strigat la ei supărată.
Și-au început reclamațiile. A început un oltean de pe la Craiova, mai tupeist, așa:
-Dano, Dano, Costel o pupă pă Vasilica, a` blondă, care râde ca proasta, acu` o trag de păr!
-Ce? Nu-i adevărat! El se dădu la mine. Mă trezii că mă mușcă de gât!
Nu-mi venea să cred! Păpușile ieșiseră singure din cutii și se…desperecheaseră. Fiecare s-a cuplat cu cine-a vrut. Didina din Prahova era cu flăcăul din Sibiu. Se hârjoneau, de numa-numa. Ăla o părăsise pe a lui, pe sibiancă, iar aia plângea în hohote și ar fi vrut să sară pe Gheorghe de la Cluj, drept răzbunare. O dobrogeancă s-a lipit de un moldovean cu gura mare, scandalagiu și posesiv, iar o fată de la Hunedoara îl mângâia pe-un frumușel de la Brașov. Ăla părea chiar beat, după privire.
Cu toții se pupau cu foc, și râdeau de le pârâiau țoalele. Cei care rămăseseră singuri și desperecheați zbierau, plângeau, cereau RĂZBUNARE!
-Blondooo, vino-ndărăt, tu cu mine erai!, țipa olteanul trădat.
-Nu vin!
-Dacă te prind cu mine-n cutie, îți rup basmaua! Și rochia!
O prahoveancă veselă îl ținea de mână pe unul din Sighișoara și chiuia ca la nuntă, făcând-i în ciudă uneia din Țara Oașului, care plângea în hohote.
Mi s-a făcut milă de păpușile părăsite. I-am luat pe fiecare-n parte, i-am mângâiat, i-am aranjat, le-am cântat și i-am potrivit cu cine am considerat eu, fără să-i mai întreb.
Și bine am făcut! În cinci minute s-au liniștit. După zece, deja se pupau. Așa i-am lăsat și eu, că mi-era somn și trecuse deja de miezul nopții.
Șșșș! Să nu faceți gălăgie când veniți p-aici! Dacă se trezesc păpușile nebune, iar încep să facă scandal…
Dana Fodor Mateescu
O nouă comoară de folclor de la Angelica Flutur
Casian Balabasciuc
Angelica Flutur, reprezentantă de frunte a muzicii populare bucovinene a revenit cu nou videoclip care, în numai cîteva zile de la lansare, a strâns pe YouTube peste 10.000 de vizualizări. Piesa scrisă de Casian Balabasciuc și compusă chiar de Angelica este închinată huțulilor, trăitorii de veacuri ai minunatelor plaiuri din zona muntelui Ciumârna.
„Pe obcini, în Bucovina” face parte din următorul material discografic pe car Angelica Flutur îl va lansa în curând. Pentru iubitorii tradițiilor și obiceiurilor românești, videoclipul tinerei soliste, mai are ceva deosebit: ea poartă un costum popular vechi de circa 180 de ani, probabil cel mai bătrân costum din zonă, pe care artista îl îmbracă doar la ocazii.
Regia aparține lui Oleg Butnaru, un talentat regizor de peste Prut. În videoclip mai apar Silviu Darie Flocea din Rădăuți și Trandafir Mihalescu, din Marginea, personaje pitorești, care au mai filmat și în alte videoclipuri sau documentare despre viața locuitorilor din Nordul Bucovinei.
Pentru a vă umple sufletul de bucurie și de sentimentul întoarcerii la izvoarele tradiției, urmăriți acest videoclip. Merită!
Răzvan Mateescu
Chimenul, prietenul stomacului tău
În afară de flori, pomi fructiferi și legume, grădina bunicii din partea tatălui era plină de plante medicinale. Pe unele le cunoșteam de la ea, mi le descria în parte pe fiecare (Dănuță, uite, asta e păntru când te doare burta, asta e păntru nervi, păntru piele, păntru bătături…).
Cel mai des era chimenul, care pe mine mă enerva la culme cu mirosul și semințele lui. Nu-l sufeream. Menta era acceptabilă, parfumată, verde…Sunătoarea la fel. Ăsta nu. O buruiană ca oricare alta. Cum putea să mă ajute?
„Nu-i ca oricare alta, tu prostană!”, zicea mamaia. Îi plantă de leac, buna ne dădea când eram prunci. Ceaiu` din semințe e bun la stomac, ți-o dat mumă-ta când erai mică, te calmează, ia durerea și balonarea…Îi bun și la mâncare, pui în supă. Învață, și nu te râde la mine ca broasca la inundații!
Când nu mă vedea ea, trăgeam palme plantelor, iar semințele zburau aiurea, peste tot. Asta mă distra mai tare decât spargerea borcanelor de casa doamnei Cotelia sau joaca la cișmea, până nămoleam toată curtea.
Într-o zi, însă m-a lovit necazul. Nu știu ce-am mâncat, cum am făcut, probabil niște combinații de-ale mele gen mere cu apă, porum fiert, înghețată cu dulceață de pepene roșu și nuci, amestecate toate și reci ca gheața. Abdomenul mi s-a umflat ca un cimpoi, stătea să crape.
„Au, auuuuu, burta meaaa!”, bâzâiam și alergam prin curte, agitată, când la W.C. când în pat. M-au apucat niște dureri feroce, mă zvârcoleam. Mama era la serviciu, tata la fel. Cine să mă mângâie?
Mamaia s-a dus în grădină, a rupt niște mentă verde, a luat și semințe de chimen și a pus de-un ceai. „Nuuu, nu vreau chimen! E o porcărie, nu-mi place!!” urlam ca zăluda.
„Nu-ți place? Atunci înseamnă că poți să rabzi mai departe!”, a zis.
Nu puteam! Așa că, m-am apropiat de cană. Am băut tot, fără zahăr.
Bunica nu m-a mângâiat. Nici nu m-a atins, n-o făcea niciodată, avea ea o teorie, cică pe copii să nu-i țuci decât când dorm. Ete scârț!
Dar durerea, balonarea și incredibila diaree mi-au trecut la scurt timp, să zic, o oră? Cam așa…Lacrimile mi s-au uscat, burtica s-a liniștit. „Babă acră și urâtă, știu că nu mă iubești! Lasă că te spun eu lu` mama!, i-am zis eu în gând și m-am tolănit pe o băncuță de sub salcâm.
M-a furat somnul. Nu știu cât am stat așa, dar am visat că mamaia a venit la mine încet, s-a aplecat deasupra mea, mi-a pus mâna pe burtă, apoi pe frunte și…m-a pupat ușor pe obraz. Salcâmul ofta și el deasupra noastră, iar seara se simțea de la o poștă, venind…
Să recapitulăm: de la chimen se folosesc semințele, iar principalele ingrediente active sunt uleiurile volatile, cel mai important fiind carvonul. Acesta acționează asupra tractului gastrointestinal, stimulează producerea sucului gastric și relaxează intestinele. Oprește proliferarea bacteriilor nocive. Ceaiul de chimen băut înainte de masă ajută la digestie, împiedică balonarea și flatulența.
Asezonarea mâncărurilor grase cu chimen stimulează producerea fluidelor digestive, făcând alimentele mai ușor de digerat. Aplicarea săculeților cu chimen (încălzit) s-a dovedit eficientă în tratarea colicilor la bebeluși. Totodată, chimenul stimulează lactația și este recomandat femeilor care alăptează. Dacă aveți probleme cu mirosul urât al gurii, mestecați semințe de chimen.
Atenție mare! Nu culegeți semințele, dacă nu sunteți siguri că le cunoașteți! Pot fi confundate cu semințele altor plante care sunt toxice. Așa că, mai bine cumpărați-l de la farmacie sau de la supermarket.
Dana Fodor Mateescu
