În afară de flori, pomi fructiferi și legume, grădina bunicii din partea tatălui era plină de plante medicinale. Pe unele le cunoșteam de la ea, mi le descria în parte pe fiecare (Dănuță, uite, asta e păntru când te doare burta, asta e păntru nervi, păntru piele, păntru bătături…).

Cel mai des era chimenul, care pe mine mă enerva la culme cu mirosul și semințele lui. Nu-l sufeream. Menta era acceptabilă, parfumată, verde…Sunătoarea la fel. Ăsta nu. O buruiană ca oricare alta. Cum putea să mă ajute?

„Nu-i ca oricare alta, tu prostană!”, zicea mamaia. Îi plantă de leac, buna ne dădea când eram prunci. Ceaiu` din semințe e bun la stomac, ți-o dat mumă-ta când erai mică, te calmează, ia durerea și balonarea…Îi bun și la mâncare, pui în supă. Învață, și nu te râde la mine ca broasca la inundații!

Când nu mă vedea ea, trăgeam palme plantelor, iar semințele zburau aiurea, peste tot. Asta mă distra mai tare decât spargerea borcanelor de casa doamnei Cotelia sau joaca la cișmea, până nămoleam toată curtea.

Într-o zi, însă m-a lovit necazul. Nu știu ce-am mâncat, cum am făcut, probabil niște combinații de-ale mele gen mere cu apă, porum fiert, înghețată cu dulceață de pepene roșu și nuci, amestecate toate și reci ca gheața. Abdomenul mi s-a umflat ca un cimpoi, stătea să crape.

„Au, auuuuu, burta meaaa!”, bâzâiam și alergam prin curte, agitată, când la W.C. când în pat. M-au apucat niște dureri feroce, mă zvârcoleam. Mama era la serviciu, tata la fel. Cine să mă mângâie?

Mamaia s-a dus în grădină, a rupt niște mentă verde, a luat și semințe de chimen și a pus de-un ceai. „Nuuu, nu vreau chimen! E o porcărie, nu-mi place!!” urlam ca zăluda.

„Nu-ți place? Atunci înseamnă că poți să rabzi mai departe!”, a zis.

Nu puteam! Așa că, m-am apropiat de cană. Am băut tot, fără zahăr.

Bunica nu m-a mângâiat. Nici nu m-a atins, n-o făcea niciodată, avea ea o teorie, cică pe copii să nu-i țuci decât când dorm. Ete scârț!

Dar durerea, balonarea și incredibila diaree mi-au trecut la scurt timp, să zic, o oră? Cam așa…Lacrimile mi s-au uscat, burtica s-a liniștit. „Babă acră și urâtă, știu că nu mă iubești! Lasă că te spun eu lu` mama!, i-am zis eu în gând și m-am tolănit pe o băncuță de sub salcâm.

M-a furat somnul. Nu știu cât am stat așa, dar am visat că mamaia a venit la mine încet, s-a aplecat deasupra mea, mi-a pus mâna pe burtă, apoi pe frunte și…m-a pupat ușor pe obraz. Salcâmul ofta și el deasupra noastră, iar seara se simțea de la o poștă, venind…

Să recapitulăm: de la chimen se folosesc semințele, iar principalele ingrediente active sunt uleiurile volatile, cel mai important fiind carvonul. Acesta acționează asupra tractului gastrointestinal, stimulează producerea sucului gastric și relaxează intestinele. Oprește proliferarea bacteriilor nocive. Ceaiul de chimen băut înainte de masă ajută la digestie, împiedică balonarea și flatulența.

Asezonarea mâncărurilor grase cu chimen stimulează producerea fluidelor digestive, făcând alimentele mai ușor de digerat. Aplicarea săculeților cu chimen (încălzit) s-a dovedit eficientă în tratarea colicilor la bebeluși. Totodată, chimenul stimulează lactația și este recomandat femeilor care alăptează. Dacă aveți probleme cu mirosul urât al gurii, mestecați semințe de chimen.

Atenție mare! Nu culegeți semințele, dacă nu sunteți siguri că le cunoașteți! Pot fi confundate cu semințele altor plante care sunt toxice. Așa că, mai bine cumpărați-l de la farmacie sau de la supermarket.

Dana Fodor Mateescu

Bucataria Artizanescu, Reportaje | Comentarii (0)

Mileu lucrat de maica-mare Steliana. 100 de ani.

Ferestrele erau larg deschise. De afară venea, ca un hoț, aerul curat, care trăgea după el un miros de iasomie și de brad ars. Cineva dăduse foc unor crengi. Era pe la sfârșitul lui mai, când Bucureștiul înnebunea de dor, s-ar fi smuls cu totul din rădăcini, ar fi fugit și s-ar fi iubit pe câmp cu te miri ce localitate proaspătă din apropiere. Dar Bucureștiul rămânea pe loc și doar zbuciumul lui se transmitea oamenilor care trăiau și visau în el.

La moșia de la Urlați.

Începutul secolului 20. Maica-mare, Steliana, stătea pe terasa vilei din apropierea Herăstrăului și pigulea la un mileu, atentă să nu piardă firul sau…numărătoarea. Pince-nez-ul abia se ținea de nasul ei coroiat și extrem de fin. Lucra de vreo câteva luni la un tișlaifăr epatant pe care voia să i-l dea cadou de nuntă Ceciliei, una dintre fiicele ei. De undeva se auzea cântând la patefon Cristian Vasile: „Când apari seniorita, în parc pe-nserat/ Curg în juru-ți petale de crin…” Se trezi oftând, nici ea nu știa de ce.

Femeia lua pe iglița subțire câte un fir de ațică, îl învârtea ușurel în sus, vâra apoi pe un ochi, trăgea și gata. Piciorușul creștea! Iar, număra: unu, doi, trei. Stop! Dacă greșea, deșira tot și o lua de la capăt. Fiecare ochișor, buclă, cotitură, fiecare împunsătură, aducea în față și un gând. De fapt, amintirile bătrânei doamne se împleteau odată cu dantelăria care ieșea din munca degetelor ei.

Era singură în casa cea mare de la marginea Bucureștiului, copiii plecaseră cu treburi și ea lucra și lucra. În același timp i se mișcau și buzele seci, de parcă ar fi croșetat cu limba și ar fi tras ațele prin dinți. Vorbea cu tablourile de pe pereți, cu șemineul și cu oglinzile făcute de viitorul ei ginere, mare patron de magazin în centrul capitalei. N-o auzea nimeni, servitorii erau la piața mare, bucătăria închisă (n-avea voie nimeni să intre acolo între mese!).

Maica mare, col. Teodor Șerbănescu și soția lui, Cristina.

Aaa, dar ce copii avea Mam` mare! Să te tot mândrești cu ei! Șase la număr: Ionel, Tudorel, Cici, Jenica, Maria, căreia cu toții îi ziceau „Mica” și Tanți. Biata de ea murise de copilă. A mâncat-o TBC-ul. „Ce copil frumos fusese, Tanți!”, suspina bătrâna în timp ce mai făcea un ochi de dantelă. „Domnilor, avea un chip de angel. Pictură de Botticelli! Da! Da! Păi nu ți-am spus că a fost modelul lui Cornelui Baba? A venit la noi la moșie, la Urlați, aveam acolo un conac mare, pământuri, da` ce n-aveam! Și a văzut-o pe Tanți cântând la vioară. A dus mâna la inimă: Ah! ce splendoare! Vreau s-o pictez! Ei, la început n-am fost de acord, fata mea nu e din ALEA, dar artistul m-a convins în cele din urmă. Pe unde-o fi tabloul ăla?” O lacrimă o gâdilă pe obrazul zbârcit. Pică pe rețelele întortocheate ale mileului. E pentru Tănțica. Și maica-mare coase o floare roz-pal, din mătăsică, în amintirea ei.

 Continuare… »

Oameni, Reportaje | Comentarii (0)

Dacă e vară, înseamnă că putem să bem și puțin compot preparat acasă. Cum? E simplu ca adunarea cu cifre mici.

Chemați la voi vreo patru mere, din alea mari, cărnoase, tocmai bune de mângâiat, un kilogram de caise, coapte, dacă se poate românești, culese de mână de bărbat, (ochi deschiși la culoare, nițel cam amorezat și un strop diliu!) și zece prunițe (fără bubițe).

Se zice că (virgulă!) caisele trebuie culese numai de o mână de bărbat îndrăgostit, pentru că-și lasă în palmele lui o aromă nemaipomenită. Ce vreți? O caisă, două caise, sunt femei… cât să reziste și ele?!

Hai să le curățăm împreună sub un jet de apă rece! Nu uitați să scoateți sâmburii! Gata? Ați terminat? Aruncați-le într-o oală, la fiert. Dacă vreți, puneți și niște zahăr. Numai dacă vreți.

Radeți puțină coajă de lămâie deasupra. Și presărați nițică scorțișoară. După ce sunt gata (începe să miroasă puternic în bucătărie), opriți aragazul și lăsați-le la răcit. Dacă vreți, puteți să scoateți fructele și să le haliți separat. Unii le aruncă. Eu nu.

Zeama puneți-o în sticle și, țuși cu ele la răcoare! O oră, nu mai mult.

Seara, pe terasă, pe balcon sau în curte, nimic nu e mai plăcut! Un pahar cu compot (și gheață) alături de cei dragi și prieteni. Să aveți spor și poftă!

Frunză dulce compoțel,

Toacă mărul mărunțel,

Pune iute și o prună

-să aibă formă de Lună,-

Arunca și o caisă,

Nu uita ușa deschisă!

Pune zahăr, dacă vrei

Și cu mine hai să-l bei!

Muchinuța

Bucataria Artizanescu | Comentarii (0)

O babă, două babe, trei babe…nouă babe. Toate pică în capul nostru la începutul lunii martie. Unele ne bucură, altele ne supără.

Foto: www.artizanescu.ro

Babele de martie reprezintă o tradiție veche de primăvară moștenită de la romani. Ele ne anunță că vine primăvara, gata! Totuși, le mai apucă năbădăile pe câte unele, mai rele, și, aduc zile friguroase, cum e și cea de azi, 4 martie 2016. Se zice că în aceste zile, Baba Dochia, cea care trage iarna după ea, începe să-și dea jos cele nouă cojoace. Câte unul în fiecare zi, după cum o apucă pe dumneaei nădușelile. Cu cât se face mai cald, cu atât se dezbracă și baba. Până la urmă, rămâne-n cămășuță și, deodată se face frig, brrrrr, și biata de ea îngheață tun. Bocnă, butuc! Stană de piatră. Cică Babele din munții Bucegi sunt, de fapt, baba Dochia, cea fără de cojoace…

Legenda Babelor este plină de semnificații și simboluri. Pe lângă primăvară, luna martie aduce și multe superstiții. Între 1 și 9 martie sunt Babele sau zilele Babei Dochia.

Zilele astea reprezintă lupta dintre iarnă și primăvară, dintre frig și cald. Sunt schimbătoare ca Baba Dochia.

Bătrânii de la țară spun că așa cum ți-e baba, tot așa îți va fi și viața în anul care te afli. Ți-e baba urâtă, cu ploaie și frig? Să te aștepți la ce-i mai rău în lunile ce vin. E frumoasă, senină și călduță? Apăi ai noroc. Totul va fi bine, e clar!

Cum ne alegem babele? Sunt convinsă că știți, dar cei mai tinerei și copiii poate că nu.

Cine vrea, (nu e obligatoriu, da?), își alege o zi din intervalul 1 – 9 martie. Ziua trebuie să fie în funcție de ziua de naștere. De pildă: dacă ești născut pe 1 martie, baba ta va fi chiar atunci. Dacă data nașterii tale este 29, faci suma 9+2=11, apoi 1+1=2. Baba ta va fi pe 2. Dacă ești pe 25, faci 2+5=7. Deci băbuța ta va fi pe 7 martie. Ați înțeles? Nu e greu.

Dana Fodor Mateescu

Paranormalul in traditia romaneasca | Comentarii (0)